„Starea echipamentelor din compunerea Spitalului mobil/ Modular din containere de logistică medicală pentru diagnostic şi tratament pentru combaterea răspândirii Covid-19 Ia nivelul Regiunii Nord-Est (construcţiile, echipamentele şi dotările) Ia preluarea unităţii spitaliceşti pentru o perioadă de 5 ani de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest a fost în parametrii funcţionali şi nu au fost constatate defecţiuni majore”, îi răspunde ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, deputatului ieşean Marius Ostaficiuc. Parlamentarul a cerut recent detalii despre spitalul mobil aflat în conservare din aprilie 2022.
Spital mobil dotat cu echipamente medicale, nefolosit din aprilie 2022, la Iași. Care este motivul
Astfel, cele şase luni de funcţionare din octombrie 2021 până la intrarea în conservare au costat Spitalul de Boli Infecţioase 712 mii de lei – partea de utilităţi (energie electrică, apă şi canalizare), iar de atunci Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean a cheltuit peste 300 de mii de lei pentru consumul de energie electrică, vidanjare, deratizare etc.
Spitalul mobil se află în administrarea ISU Iaşi de la începutul lunii octombrie 2021. Consiliul Judeţean a solicitat eliberarea amplasamentului, pentru reluarea activităţii Parcului TransAgropolis, dar lucrurile trenează.
Pe de o parte, trebuie întocmite documentaţii tehnice şi obţinute avize pentru utilităţi, actualizarea Planului Urbanistic Zonal, studiu de fezabilitate, proiect tehnic etc.
Pe de altă parte, „noul amplasament nu are asigurată deocamdată, alimentarea cu apă potabilă şi canalizare, utilităţi esenţiale pentru relocarea şi operaţionalizarea spitalului mobil”, explică ministrul de Interne.
Citește mai multe pe Ziarul de Iași.