Spitalul modular pentru COVID de lângă Iași, în sfârșit funcțional de pe 16 octombrie. Probabil

DE Alexandru Pop | Actualizat: 11.10.2020 - 23:13
Spitalul modular de la Iași/FOTO: facebook.com
Spitalul modular de la Iași/FOTO: facebook.com

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul Mediului, Costel Alexe, preşedinte ales al Consiliului Judeţean Iaşi, au anunțat că Spitalul mobil de la Leţcani ar putea fi dat în funcţiune începând cu data de 16 octombrie.

SHARE

„Eu sper ca la sfârşitul săptămânii care urmează, pe 16, la Spitalul Mobil de la Leţcani să avem şi primul pacient. Sunt evaluări care se fac de la Mediu, de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar personalul care va trebui instruit trebuie să evalueze capacitatea spitalului”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Costel Alexe, preşedinte ales al Consiliului Judeţean Iaşi, a spus că cel mai sigur joi va fi obţinut avizul de la Mediu.

„La sediul Instituţiei Prefectului din Iaşi am avut o şedinţă de progres referitor la spitalul mobil de la Leţcani. Trebuie menţionat că astăzi cuvântul de ordine în ceea ce înseamnă autorităţile din Iaşi şi autorităţile centrale este să operaţionalizăm cât mai repede spitalul de la Leţcani, să putem primi pacienţi acolo şi, cel mai important, să salvăm vieţi. Cel mai sigur joi vom avea avizul de la Mediu cu tot ceea ce implică el, urmând ca pe 16 (n.r. – octombrie), vineri, în condiţiile în care vom obţine şi de la celelalte instituţii toate avizele, să aducem acolo pacienţi. Ca ministru, ca ieşean şi preşedinte ales al Consiliului Judeţean Iaşi mulţumesc tuturor reprezentanţilor instituţiilor medicale din Iaşi pentru tot efortul făcut”, a transmis Costel Alexe.

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, pentru început spitalul mobil de la Leţcani va avea funcţionale 24 de paturi la Terapie Intensivă şi 30 pentru cazurile cu forme medii de infectare cu COVID-19.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te