Suedia propune măsuri mai stricte din cauza temerilor privind un al treilea val al pandemiei

DE Miruna Moldoveanu | 17.02.2021 - 16:20
Mijloc de transport în comun din Suedia/FOTO: Getty
Mijloc de transport în comun din Suedia/FOTO: Getty

Guvernul Suediei a prezentat miercuri mai multe propuneri care ar permite închiderea temporară a centrelor comerciale, a sălilor de sport şi a altor locaţii pe fondul temerilor privind un al treilea val al pandemiei de coronavirus, scrie DPA.

SHARE

Propunerile sunt în conformitate cu puterile temporar sporite asumate de guvern şi considerate necesare în eventualitatea unui al treilea val de contaminări.

Ele vin pe fondul îngrijorărilor formulate de guvern cu privire la răspândirea celor mai transmisibile tulpini de coronavirus.

"Suntem îngrijoraţi de situaţie. Nu este sigur cum se va dezvolta şi există riscul unui al treilea val", a declarat ministrul sănătăţii, Lena Hallengren, într-o conferinţă de presă.

Noile propuneri vizează centrele comerciale şi locaţiile unde distanţarea socială este dificil de menţinut, cum ar fi saloanele de coafură, sălile de sport, centrele de înot şi restaurantele.

Autorităţile locale ar putea, de asemenea, interzice accesul în locurile unde se poate produce aglomeraţie, cum ar fi parcurile publice.

Guvernul şi-a exprimat speranţa că propunerile vor intra în vigoare până pe 11 martie.

Suedia a prelungit recent până la sfârşitul lunii februarie interzicerea comercializării de alcool după ora 20:00.

O altă măsură recentă a fost cea de a împiedica companiile de turism să vândă mai mult de jumătate dintre locurile disponibile pe călătoriile cu autobuzul şi trenul pe distanţe mai mari de 150 de kilometri.

Suedia şi-a înăsprit treptat măsurile luate împotriva răspândirii noului coronavirus, printre acestea numărându-se limitarea la opt a numărului de persoane la reuniunile publice.

Până marţi, Suedia înregistrase aproximativ 617.000 de cazuri de COVID-19 şi 12.487 de decese asociate acestei boli la o populaţie de 10,3 milioane de locuitori, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te