Unul din trei adulți se luptă cu anxietatea sau depresia din cauza COVID. Cine sunt cei mai expuși

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 11.02.2021 - 14:21
Sursa imagine: pexels.com
Sursa imagine: pexels.com

Femeile, adulții tineri și persoanele cu un statut socio-economic scăzut sunt cele mai afectate de depresia sau anxietatatea cauzate de COVID-19, arată un studiu citat de Forumul Economic Mondial.

SHARE

Pe fondul pandemiei de coronavirus, unul din trei adulți dezvoltă afecțiuni precum anxietatea sau depresia legată de coronavirus. Cei mai expuși sunt femeile, adulții tineri și persoanele cu un statut socio-economic scăzut, arată cercetarea publicată în PLOS ONE și citată de Forumul Economic Mondial. 

Factorii care vulnerabilizează și mai mult psihic oamenii în fața pandemiei sunt: mediul în care oamenii locuiesc (cei din mediul rural sunt mai vulnerabili), veniturile mici și pierderea locului de muncă. 

Cele mai predispuse să dezvolte o suferință psihiatrică pe fondul pandemiei sunt femeile, care se confruntă mai des cu anxietatea și depresia. Și adulții tineri, de până în 35 de ani, sunt mai predispuși să aibă o suferință psihică decât cei de peste 35 de ani. O explicație ar fi că persoanele mai tinere consumă foarte multă informație despre coronavirus.

Citește și: Scăpăm de COVID, dar intrăm în depresie. Tristețea de după pandemie

Sprijinul familiei sau al celor apropiați contează mult în reducerea riscului de a dezvolta o suferință psihiatrică. 

„Este vital ca oamenii să fie conștienți de povara psihologică generată de pandemie.  Amenințarea COVID asupra sănătății oamenilor, măsurile luate de autorități, precum lockdown-urile, carantina și distanțarea socială, au afectat negativ sănătatea mintală. Pandemia a favorizat suferințele psihiatrice, precum anxietatea, stresul posttraumatic, depresia, insomniile”, au atras atenția cercetătorii din cadrul Școlii Medicale Duke-NUS, o colaborare între Universitatea Duke și Universitatea Națională din Singapore.

Aceștia au analizat 68 de studii din 19 țări, la care au participat 288.830 de persoane, privind impactul COVID-19 asupra psihicului uman.

„Este foarte important să înțelegem acești factori (care vulnerabilizează, n.r) pentru a dezvolta programe de prevenție; să putem să identificăm oamenii la risc și să le oferim o intervenție personalizată”, a explicat profesorul Tazeen Jafar, din cadrul Școlii Medicale Duke-NUS. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te