Vasile Ciurchea, anchetat de DNA, este noul președinte al Casei Naționale de Sănătate

DE Alexandru Pop | Actualizat: 24.07.2019 - 13:19
Vasile Ciurchea. Foto Inquam Photos/George Călin
Vasile Ciurchea. Foto Inquam Photos/George Călin

Decizia de numire a lui Vasile Ciurchea în funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost publicată marți seară în Monitorul Oficial.

SHARE

Noul președinte al CNAS este anchetat de DNA într-un dosar ce vizează contractele privind sistemul informatic al Casei, cu prejudiciu de peste 16 milioane de euro, notează Hotnews.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că „nu există nicio acuzație la adresa lui Ciurchea" atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească, ci doar o anchetă în curs.

Vasile Ciurchea a fost propus la conducerea CNAS de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, iar decizia de numire a fost luată de premierul Viorica Dăncilă.
 
Acesta a mai condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate în perioadele iunie 2014-martie 2016 și februarie 2007-ianuarie 2009. El este anchetat de DNA într-un dosar de corupție ce vizează contractele privind sistemul informatic, în care prejudiciul se ridică la peste 16 milioane de euro.

Faptele cercetate de procurori vizează contractele încheiate privind sistemul informatic.

Vasile Ciurchea a demisionat de la conducerea Casei în martie 2016 tot în urma unui scandal legat de nefuncționarea sistemului cardului de sănătate, similar cu cel de acum. 

Înainte de a fi numit la conducerea CNAS în 2007, Ciurchea a fost director la Agenţia Naţională de Programe din Ministerul Sănătăţii şi director general în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate.

Propunerea privind numirea lui Vasile Ciurchea pentru al doilea mandat la conducerea CNAS i-ar fi fost transmisă de Sorina Pintea premierului Viorica Dăncilă după ce ministrul Sănătății a anunțat luni că îl va demite marți pe Răzvan Vulcănescu, președintele interimar al CNAS, dacă acesta nu își dă demisia. 

Viorica Dăncilă a cerut demisia sau demiterea lui Răzvan Vulcănescu încă de joia trecută, în urma crizei fără precedent a sistemului informatic al cardului național de sănătate, care nu funcționează de 3 săptămâni.
 
Ciurchea îl înlocuiește la conducerea Casei pe Răzvan Vulcănescu, numit președinte interimar în luna iunie, care își va continua activitatea în conducerea CNAS ca vicepreședinte, funcție pe care o ocupa anterior numirii ca președinte interimar.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te