Crampele musculare pot afecta pe oricine, fiind mai frecvente în rândul persoanelor în vârstă și al sportivilor, în timpul sarcinii și al dializei, precum și la cei cu anumite afecțiuni precum diabetul, ciroza sau scleroza laterală amiotrofică.
Zeama de murături, remediu pentru crampele musculare. Ce cantitate trebuie să bei?
Unul dintre motivele pentru care apar crampele musculare este deshidratarea. Cheia hidrătării stă în electroliți, substanțele care conduc electricitatea atunci când sunt dizolvate în apă. Aceștia reglează funcțiile nervoase și musculare, hidratează organismul și ajută la refacerea țesuturilor deteriorate.
Citește și: Mituri despre coronavirus. Ajută sau nu ciorba de burtă, dar murăturile? Sfatul specialiștilor
Zeama de murături este plină de electroliți precum sodiul și potasiul, iar electroliții pot ajuta la scăderea riscului de crampe musculare, potrivit unui studiu de cercetare publicat în Journal of the International Society of Sports Nutrition în 2021, scrie Eating Well.
Pentru crampe, sportivii apelează de mult timp la zeama de murături și la alte substanțe acide, cum ar fi muștarul sau oțetul de mere. Acidul acetic inhibă crampele musculare printr-un reflex care implică un nerv din gât, scrie Washington Post.
Citește și: Fotografia zilei: Într-un sat din Vâlcea, butoiul de murături a devenit urnă de vot
Zeama de murături poate funcționa și pentru crampele care nu sunt induse de exerciții fizice. Un studiu publicat anul trecut a constatat că o înghițitură de zeamă de murături a redus intensitatea crampelor musculare la pacienții cu ciroză.
Cercetătorii cred că această îmbunătățire se datorează unui reflex similar care apare aproape imediat, mai degrabă decât modului în care zeama de murături este metabolizată de intestin.
În studiile în care zeama de murături a fost eficientă pentru crampele musculare, cercetătorii au folosit aproximativ 1 mililitru per kilogram de greutate corporală. Pentru participantul mediu la studiu, acest lucru a însemnat undeva între 60 și 88 de mililitri.