Arafat: În 32 de ani de la înființarea SMURD, milioane de intervenţii, zeci de mii de vieţi salvate

DE Bianca Iosef | Actualizat: 25.09.2022 - 12:06
Raed Arafat - Foto: Profimedia
Raed Arafat - Foto: Profimedia

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, fondatorul SMURD, a transmis, duminică, un mesaj, la împlinirea a 32 de ani de la operaţionalizarea primei echipe, la Târgu Mureş.

SHARE

El afirmă că serviciul s-a dezvoltat constant, în ciuda numeroaselor obstacole, şi a ajuns la peste 400 echipe şi la 9 baze aeriene. Milioane de intervenţii au avut loc în cei 32 de ani, zeci de mii de persoane fiind salvate, uneori cu preţul vieţii salvatorilor.

”Astăzi se împlinesc 32 de ani de când am început, cu sprijinul regretatului profesor Mircea Chiorean şi a mai multor colegi voluntari, activitatea primei echipe de intervenţie SMURD din România, la Târgu Mureş! Atunci se numea ”echipa SMUR” pentru că activitatea de descarcerare nu există, din lipsa de echipamente şi de instruire la nivelul pompierilor militari în domeniul descarcerării.

Citește și: VIDEO Furau din mașini de lux când au fost prinși de poliție. Găseau și 5.000 euro în torpedou

Abia în 1993 am reuşit să obţinem, prin donaţie din partea pompierilor scoţieni, primele echipamente de descarcerare, adăugând un “D”, la propunerea domnului general Ionel Crăciun, comandantul Corpului Pompierilor Militari de atunci, că să se transforme denumirea SMUR în SMURD”, a scris, duminică, pe Facebook, Raed Arafat.  

Citește și: Temperaturile scad simțitor. Mercurul din termometre a scăzut până la -2,5 grade în anumite zone

Potrivit acestuia, în 32 de ani, de la o echipă s-a ajuns la peste 400 de echipe de intervenţie de prim ajutor calificat şi de terapie intensivă mobilă cu medic.  

”De la niciun elicopter la 9 baze de intervenţie aeriană de salvare urmând în curând să devină 11, iar evoluţia sistemului a fost una fără întrerupere, în ciuda tuturor obstacolelor, aducând continuu valoare adăugată sistemului medical şi celui de protecţie civilă din România. În 32 de ani, milioane de intervenţii, zeci de mii de vieţi salvate, uneori chiar cu preţul vieţii pentru salvatorii SMURD”, a mai transmis Arafat.  

Acesta apreciază că toate ”s-au întâmplat datorită implicării, a sacrificiului şi a pasiunii venite din partea miilor de medici, asistenţi medicali, pompieri-paramedici, piloţi şi voluntari, care s-au implicat pe parcursul a 32 de ani, pentru a face din SMURD un serviciu de elită în slujba oamenilor de rând”.  

”Le mulţumesc tuturor pentru implicare şi dăruire şi va mulţumesc tuturor pentru sprijinul şi încrederea acordate acestui serviciu şi colegilor care activează în cadrul lui! Le mulţumesc în mod deosebit Inspectoratului General pentru Situaţii de urgenţă, inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi ISUBIF, Inspectoratului General de Aviaţie, şi nu în ultimul rând, le mulţumesc conducerilor spitalelor în structura cărora funcţionează unităţile de primiri urgenţă care reprezintă o parte componentă şi fundamentală a SMURD”, a mai transmis Arafat.  

”32 de ani de când toţi cei care îmbracă haina SMURD luptă permanent pentru a readuce şansa la viaţă celor aflaţi în nevoie. 32 de ani de când mii de medici, asistenţi, pompieri, piloţi şi voluntari dovedesc curajul, devotamentul şi responsabilitatea în lupta cu secundele”, a transmis, la rândul său, ministrul de Interne, Lucian Bode.

Acesta a transmis multumiri tuturor celor implicaţi: ”Astăzi, mâine şi în fiecare zi vă mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pentru noi! Cine salvează o viaţă, salvează o lume întreagă! La mulţi ani, SMURD”, a mai transmis Bode, scrie News.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te