Cine sunt românii care pierd bani la salariu din 1 ianuarie 2024. Sunt deciși să intre în grevă. Este vorba despre membrii unui sindicat, care sunt salariaţi la Ministerul Finanţelor şi la instituţiile subordonate. Ei intră, azi, în grevă japoneză.
Sindicaliştiii sunt nemulţumiţi că vor fi exceptaţi anul viitor de la majorarea salariului de bază cu 5%, anunţă Meridian.
Cine sunt românii care pierd bani la salariu din 1 ianuarie
La acest protest, care se va manifesta prin purtarea unei banderole de culoare albă, vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române, potrivit Agerperes.
"Salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor.
Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.
Citeşte şi: Bugetarii vor salarii mai mari. În ce domenii lucrează și ce bani în plus își doresc din anul 2024
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ, prin care anul viitor de această majorare de 5% nu va beneficia şi personalul din sistemul fiscal, pe motiv că 'au beneficiat deja, în acest an, de majorări salariale", susţin reprezentanţii sindicatului Meridian, conform Agerpres.
Aceştia au menţionat că decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român, în anii trecuţi.
În afară de salariaţii de la Finanţe, ANAF, trezorerii şi Vamă, mai există o categorie: personalul din Justiție, care a beneficiat deja de o majorare a salariilor, în anul 2023, conform Digi24.
Citeşte şi: Bugetarii vor fi plătiți ca fotbaliștii: salariu fix și prime de perfomanță. Când se aplică
Conform proiectului Ordonanţei Trenuleţ, la art. 1, al (1), se stipulează că...
"cuantumul brut al salariilor de bază / soldelor de funcţie / salariilor de funcţie / indemnizaţiilor de încadrare lunară, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, potrivit prevederilor legale în vigoare, se majorează cu 5%", faţă de nivelul acordat pentru decembrie 2023.
O altă categorie care primeşte 5% mai mult la salariu, sunt demnitarii publici locali şi cei din funcţiile asimilate acestora.
Lor, cu alte majorări, li se adaugă profesorii, personalul didactic auxiliar, precum și personalului nedidactic din sistemul naţional de Învăţământ, care au o majorare de 20%, în două tranșe.