Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat care sunt românii care pot ieși la pensie mai devreme, fără a fi penalizați.
Regulile în ceea ce privește pensiile românilor se schimbă, de anul acesta, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor.
Cine sunt românii care pot ieși mai repede la pensie fără să fie penalizați? Anunțul Guvernului
Potrivit legii, toți pensionarii români au beneficiat, la începutul acestui an, de o indexare a pensiei, în raport cu inflația. Însă, potrivit guvernanților, pensiile vor crește din nou din luna septembrie, pentru peste trei milioane de români, după recalculare.
Se schimbă însă și regulile în ceea ce privește pensionarea anticipată în cazul celor care au lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, e explicat, așadar, care sunt românii care se vor putea pensiona anticipat.
„Absolut toate dosarele de pensie, indiferent de legea pe care s-a ieșit, pentru toate se va face recalcularea. Indiferent de legea pe care s-a ieșit, se vor aplica prevederile legii 360 și se va aplica formula de calcul.
Citește și: Când s-au născut pensionarii care vor avea pensie mai mică la recalculare? Două exemple concrete
Este important de știut că nu se acordă beneficii la beneficii. Punctele de stabilitate se obțin doar pentru perioadele contributive.
Dacă ai avut patru luni pe an de condiții deosebite, vei beneficia de acestea, dacă a fost încadrat locul de muncă altfel și dacă angajatorul a plătit. Dacă nu a plătit, situația este interpretabilă.
Dar atât pentru condiții speciale cât și pentru cele deosebite, am reținut beneficiile”, a explicat Simona Bucura Oprescu.
În această nouă lege, definirea locurilor de muncă în condiții deosebite și în condiții speciale se păstrează, la fel ca în actuala lege a pensiilor, mai exact:
locurile de muncă în condiții deosebite sunt definite ca locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților;
locurile de muncă în condiții speciale sunt definite ca locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.
Potrivit noii legi, pentru perioadele de cotizare în condiții deosebite sau speciale se acordă perioade suplimentare, care constituie stagiu de cotizare în condiții normale, după cum urmează:
patru luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă;
șase luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă.
Practic, pentru fiecare an lucrat în astfel de condiții, salariații câștigă câteva luni în plus la stagiul de cotizare.
Legea nouă ia în considerare și aceste perioade suplimentare la vechimea în muncă acordată în baza legislației de dinainte de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, dar și perioadele suplimentare acordate pentru condițiile deosebite/ speciale de muncă în baza legislației de după această dată.
Citește și: Cine sunt pensionarii care nu vor mai primi carduri de alimente? De când? Anunțul guvernului
Cu alte cuvinte, fiecare perioadă de muncă în condiții speciale/ deosebite va fi valorificată în favoarea celui ce se pensionează conform regulilor stabilite.
”Reducerea maximă pe vechea lege era de 13 ani, în condiții speciale de muncă. Nu la mineri, unde este mai mare. 49 de ani, minus 13 ani, 36 de ani era stagiul contributiv. La 36 de ani ar avea următoarele puncte de stabilitate: 0,5 puncte pentru intervalul 25-36 de ani, 0,75 pentru 30-35 de ani si un punct pentru ce depășește 35 de ani. Deci doar munca efectiva contribuie la bonificare”, a explicat ministrul la România TV.