Tribunalul din Baia Mare a decis prin sentință definitivă dărâmarea zidului segregării din Baia Mare.
Jurnalistul Mugur Vărzariu, colaborator Newsweek România, s-a luptat timp de 12 ani pentru dărâmarea zidului segregării din Baia Mare și a obținut în instanță demolarea acestuia.
Zidul a fost construit în anul 2011 și, încă de atunci a atras o serie de nemulțumiri.
În acel an, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat Primăria municipiului Baia Mare cu 6.000 de lei.
Celebrul zid a fost subiect atât în presa națională, cât și în cea din străinătate.
Construcţia zidului a durat aproximativ două luni, iar costurile au fost acoperite din bugetul local.
Decizie definitivă: zidul segregării din Baia Mare va fi dărâmat. Primăria, învinsă de un jurnalist
În 2011, ajungeam pentru prima dată la Baia Mare, imediat după ce primăria orașului săpase groapa unde urma să toarne fundația zidului de segregare de pe strada Horea.
I-am spus atunci unui muncitor care pregătea fundația că mă voi întoarce la Baia Mare să demolez zidul.
Citește și: Zidul segregării din Baia Mare va fi demolat
Imaginile mele au ajutat CNCD în procesul din 2013, când instanța a stabilit că zidul este un act de segregare.
Din păcate, nu a fost suficient, deoarece Romani Criss a chemat în instanța primăria orașului pe motiv că nu au avut autorizație de construcție legal emisă și au pierdut procesul.
Din acel moment, toți, inclusiv CNCD, au considerat că la Baia Mare, în privința zidului nu se mai poate face nimic.
Dar nu m-am lăsat.
Abuzurile primarului Cătălin Cherecheș
La Baia Mare au fost mai multe semne de rău augur ignorate de cetățenii orașului.
Primul a venit sub formă unui panotaj electoral care a împânzit întreg orașul. Candidatul USL anunță punctul 1 al planului sau electoral: Demolăm cocioabele din Craica, Pîrîta, din Ferneziu și zona Gării.
Cum să votezi pe cineva care are că plan electoral nu ceva constructiv ci răul unui grup etnic?
Al doilea semn de rău augur a fost contrucția zidului de segregare și discriminare de pe stradă Horea.
Jurnalistul Mugur Vărzariu a reușit să obțină în instață dărâmarea zidului segregării din Baia Mare Foto: Mugur Vărzariu
Al treilea semn de rău augur a fost intoxicarea romilor la Cuprom. Deși a fost împiedicat de mine să își țină promisiunea electorală numărul 1 de a muta toți romii de pe Craica, primarul a reușit să mute câteva zeci în fostele birouri și laboratoare din Cuprom.
Un alt semn de rău augur a fost felul în care mama lui, împreună cu șeful poliției, au venit la Cuprom, a doua zi după intoxicarea romilor și au încercat să ascundă probele care îl incriminau pe primar.
Un alt semn de rău augur a fost ședința publică în care primarul, aflând că vin romi cu trenul în Baia Mare, i-a întrebat senin pe directorul căilor ferate, pe prefect și pe șeful poliției dacă nu îi pot da jos din tren.
Când i s-a răspuns că “Nu, pentru că au bilet”, nu a fost foarte fericit.
La fel de rău augur au fost și atacurile la adresa mea, pentru că primarul m-a declarat “inamicul public numărul 1”.
Ai putea crede că de rău augur a fost și încarcerarea edilului însă asta nu i-a oprit pe băimpreni să îl mai voteze o dată, în timp ce acesta se află în arest.
Timp de 3 ani m-am luptat în justiție și, în ciuda tergiversarilor, în 2023 am câștigat în prima instanța obținând sentința de dărâmare a zidului.
Pentru a nu vă prejudicia în niciun fel, spre deosebire de primar, în prima instanța nu am cerut nici măcar cheltuieli de judecată.
Pe 31 ianuarie s-a judecat apelul. Cu o zi înainte am avut o întâlnire la primărie cu domnul Doru Dăncuș.
În timpul acestei întrevederi i-am spus deschis că primăria nu are în acest proces niciun fel de miză, că este vorba de un proces moștenit de la fostul primar care a transformat suferința romilor într-un capriciu personal și i-am cerut să se retragă din proces pentru a nu transforma o rușine individuală într-o rușine colectivă.
Neînțelegând sensul moralei și al abuzului mi-a răspuns că la acest termen, având în vedere situația lui provizorie, nu poate să o facă. În mod paradoxal, autoritățile în România se tem să nu comită un abuz atunci când trebuie să pună capăt unuia nu atunci când comit unul.
I-am spus că având în vedere justa cauză și incompetența apărării voi câștiga și de data această urmând că Primăria, sub promisiunea domniei sale, să nu mai tergiverseze sub nicio formă demolarea și să mă lase să execut personal sentința.
În data de 14 februarie Tribunalul de la Baia Mare s-a pronunțat, respingând apelul primăriei și menținând sentința inițială. De dată această sentința este definitivă și irevocabilă.
