Mâine va începe distribuirea pensiilor de către Poșta Română, cu o zi mai devreme decât au anunțat

DE Bianca Iosef | 04.01.2023 - 14:30
Poșta Română- Foto: IMPACT
Poșta Română- Foto: IMPACT

Distribuirea pensiilor va începe joi, 5 ianuarie, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, Compania Naţională Poşta Română (CNPR).

SHARE

Potrivit instituţiei, în luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poşta Română primeşte cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR).

Astfel, în prima lună a anului, comparativ cu lunile obişnuite, poştaşii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile, precizează CNPR.

Citește și: Director medical la Matei Balș: Sezonul rece cu infecţii respiratorii, o întoarcere la normalitate

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

Citește și: Un fragment de obuz din spatele său a fost trimis de Dmitri Rogozin, lui Emmanuel Macron

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%), scrie Agerpres. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te