În comuna Stoilești, 80 de copii sunt integrați în programul „Pâine și mâine“, derulat de World Vision și susținut de Lidl. Prin intermediul acestui program, copiii înscriși într-un program after-school de două ore, sub atenta supraveghere a profesorilor, își fac temele, se joacă, socializează și primesc, în fiecare zi, o masă caldă cu trei feluri (include și desert).
Am vizitat, într-o zi călduroasă de iunie, școlile din satele Urși și Geamăna, am vorbit cu profesori, părinți și elevi. Pentru fiecare membru al acestei comunități defavorizate, programul „Pâine și mâine“ rezolvă probleme care cu greu ar putea fi soluționate altfel. Părinții își pot vedea de gospodărie sau își permit să facă naveta la Vâlcea, localitate aflată la 38 de kilometri și o oră de mers cu mașina.
Copiii își pot continua școala primind la prânz trei feluri de mâncare. Fără să fie nevoie de prezența părinților, își fac temele pentru a doua zi sub supravegherea dascălilor.
Într-o României care închide, anual, o sută de școli pe an, profesorii de la aceste școli pot fi siguri că nu rămân fără catedră. În școlile din Urși și Geamăna, din comuna Stoilești, abandonul școlar este zero.
Numai eu știu cât lupt cu pământul
Emblematic pentru modul în care programul „Pâine și mâine“, susținut de Lidl, se răsfrânge asupra tuturor membrilor unei familii, este „cazul Drăgoescu“.
După ce străbați câteva sute de metri pe un drum cu pământ, mașina nu mai poate înainta. Te dai jos și urci un mic deal, chiar în pantă, unde este casa familiei Drăgoescu. Tatăl nu apelează la telefon pentru a-și chema copiii acasă. Își pune mâinile pâlnie la gură și strigă. Apoi, fluieră. Se aude mai bine pe dealul celălalt, unde copiii și soția sunt plecați.
Drăgoeștii au cinci copii, iar fetița este înscrisă în programul „Pâine și mâine“ la școala Geamăna. Desertul i-l aduce, mai tot timpul, fratelui mai mic.
Familia Drăgoescu își poate vedea de gospodărie știind că fetița își face temele în cadul Programului „Pâine și mâine”
„Eu îi dau pachet la școală, dar sandvișurile îi ajung o oră sau două. Dar copilul toacă precum șoarecele în porumb, ar mânca continuu. Până vine acasă la ora două să mănânce, e mult. Cine s-a gândit să facă acest proiect, în care elevii mănâncă o masă caldă, a făcut bine. O ajută și că mai stă două ore la școală, pentru că așa știm că își face temele. Dacă venea acasă, poate doar se juca în poieniță. Ea trebuie să învețe cât mai să bine și să uite de roboțeala asta de la țară, să învețe o meserie, că numai eu știu cât mă lupt cu pământul“, este visul părintelui pentru copiii săi.mFetița iese somnoroasă din casă și se ascunde după piciorul mamei. E liniștită. Știe că nu are motive de îngrijorare. Temele pentru a doua zi și le-a făcut asistată de profesori în cele două ore de studiu suplimentare pe care le petrece la școală datorită programului „Pâine și mâine“. Pentru că nu sunt nevoiți să își ajute copiii la teme, părinții se pot apuca de consolidarea casei căreia vor să îi mai adauge o cameră. În curând, va trebui să se îngrijească de cele 30 de capre pe care le cresc.
Un serviciu pentru care să nu te trezești devreme
Patricia este elevă în clasa a III-a. Cele două ore pe care le petrece alături de ceilalți copii după cursuri au făcut-o comunicativă, cooperantă. Adesea, îi ajută pe ceilalți. Patriciei îi plac dansul și pictura și vrea să fie prima în toate. Își dorește ca atunci când va fi mare să își găsească un serviciu la care să ajungă după ora 9. Nu îi place să se trezească dimineața și pace. O altă elevă înscrisă în programul organizat de World Vision este Maria, fata lui Șogor Anghel. Ea este încântată că poate petrece mai mult timp cu ceilalți colegi.
Copiii învață să deseneze și să picteze după școală
Bucuria din ochii copiilor
Ne-am oprit la Școala gimnazială din Urși. Pretutindeni, în cancelarie și săli de clasă, domnește curățenia și bunul gust. O curte imensă le oferă copiilor posibilitatea de a se juca, a socializa, a comunica nu doar în pauze, dar și în cele două ore de după cursuri pe care elevii le petrec la școală în cadrul programului „Pâine și mâine“. Ioana Niță, directoarea școlii, poate evalua cel mai bine impactul social al programului. „S-a înregistrat un progres școlar general evident. Elevii noștri, care fac parte din familii modeste, sunt ajutați să ducă un stil de viață sănătos. Primesc, zilnic, o masă caldă. Devin nu doar mai energici, dar și mai ordonați, învață să spună sărut mâna pentru masă, să strângă masa. Le-am văzut de atâtea ori bucuria în ochi când alergau pe hol să își spele mâinile spunând, bucuroși: a venit mâncarea“.
Elevii socializează, se ajută reciproc, învață ce este prietenia în cadrul programului „Pâine și mâine”
O oră jumătate, zilnic, spre școală
Școala Geamăna se află la 7 kilometri distanță de satul Urși. Într-o zi de luni, când am vizitat școala, copiii ne-au întâmpinat în port alb, cu elemente tradiționale, și ne-au oferit o carte poștală cadou, făcută chiar de ei. Ne-au intonat un cântec învățat în cadrul programului „Pâine și mâine“. Pe pereți, imitația unui corp uman îi ajută pe cei mici să învețe anatomie, iar mai multe planșe le arată modul în care trebuie folosite literele în formarea cuvintelor.
Participând la Programul „Pâine și mâine“, o fetiță diagnosticată cu ADHD a făcut progrese semnificative, s-a reintegrat în colectiv. „Decisive au fost activitățile extra-școlare la care a participat. În general, elevii mai retrași au devenit mult mai comunicativi după ce s-au jucat mai mult timp împreună. Sunt un grup de prieteni“, explică Mihaela Bercu, profesoara care predă unui număr de 14 copii.
Pentru elevii care vin câte trei sferturi de oră pe jos până la școală o masă caldă este binevenită
În clasă există copii care fac, în fiecare zi, 45 de minute pentru a ajunge la școală. O masă caldă servită după program le oferă forța ca a doua zi să o ia de la capăt. Iar părinților, un motiv în plus pentru a nu-i retrage pe cei mici de la școală. Profesorul Dan Cristian, care predă istoria și limba engleză, crede că ar fi ideal dacă programul ar cuprinde și ciclul gimnazial, pe lângă cel primar. „Copii își fac temele împreună după ore. A crescut numărul de activități extrașcolare, iar discrepanțele dintre elevi se atenuează. Nu mai există apăsarea notelor pentru elevi, iar pentru profesori nu mai există presiunea de a parcurge materia“, evidențiază profesorul avantajele programului „Pâine și mâine“.
Un program derulat în trei județe
Un număr de 1.256 de copii din 31 de școli din comunitățile cele mai vulnerabile au fost incluși în acest program de tip after-school, care oferă o masă caldă după terminarea cursurilor. Ideea acestui demers a apărut confruntând realitatea.
Într-un studiu recent, publicat în decembrie 2018, românii au identificat starea învățământului drept cea mai stringentă problemă cu care se confruntă. „World Vision lucrează de peste 28 de ani în mediul rural, unde apar cele mai mari probleme în ceea ce privește absenteismul și analfabetismul funcțional. Programul «Pâine și mâine», care a început să se implementeze în aprilie 2016, adresează o serie de factori care determină abandonul școlar și analfabetismul funcțional. Timp de două ore, copiii au posibilitatea ca, sub îndrumarea unui învățător sau a unui pedagog social, să își facă temele și, în general, să își dezvolte personalitatea pe mai multe paliere. Copiii au parte de activități creative care îi ajută să devină mai mult decât colegi. Sunt prieteni care învață de mici să lucreze în echipă, să se ajute reciproc“, a declarat Daniela Buzducea (foto jos), director World Vision România, pentru Newsweek România.
Daniela Buzducea, director World Vision România, coordonează Programul „Pâine și mâine”
____________________________________________________________
Acest articol face parte din campania „Responsabili pentru Noi“, derulată de Lidl România. Cu prilejul lansării primului raport de sustenabilitate, Lidl Romania prezintă demersurile de dezvoltare durabilă prin care contribuie la crearea unui viitor mai bun pentru societate.