”Am atribuit astăzi primul lot din contractul de reparaţii pentru 14 locuri de joacă din 4 parcuri din Bucureşti, urmând să demarăm lucrările în cel mai scurt timp. Primele lucrări vor viza cele 4 locuri de joacӑ din Parcul Circului, urmând ca ulterior să se intervină şi pentru reparaţia celorlalte 10, astfel: 4 locuri de joacӑ în Parcul Tineretului, 5 locuri de joacӑ în Parcul Regele Mihai I şi 1 loc de joacă în Parcul Bordei”, scris, vineri, pe Facebook, primarul gneral al Capitalei.
Nicuşor Dan afirmă că are promisiunea din partea contractantului că reparaţiile se vor realiza cu celeritate.
Citește și: 2.000 de lei pentru cei care au obținut 10 la Evaluarea Naţională și 5.000 pentru Bac în Satu Mare
”De asemenea, săptămâna viitoare estimăm desemnarea câştigătorului şi pentru Lotul II al acestei licitaţii. În cadrul celui de-al doilea lot se vor executa lucrările de turnare tartan pentru locurile de joacӑ amintite mai sus”, a mai anunţat primarul general.
Citește și: Gata cu figurile „acre” la ghișeele ANAF, lucrătorii vor fi învățați să zâmbească de psihologi
Potrivit acestuia, pentru celelalte 25 de locuri de joacă uzate material şi moral, ALPAB lucrează în prezent la o altă procedură, acestea urmând să fie înlocuite în integralitate.
Locurile de joacă din parcurile aflate în administrarea ALPAB au fost amplasate în perioada 2005-2011, având o durată de viaţă normată de 8 ani.
Primarul anunţă că, de la amplasarea acestora şi până în prezent nu au mai fost alocate fonduri pentru reparaţii, potrivit News.ro.