Salvamontiștii au ajutat 11 persoane în ultimele 24 de ore. 4 turiști au fost duși la spital

DE Bianca Iosef | 30.10.2022 - 12:08
Salvamontiști- Foto: FACEBOOK
Salvamontiști- Foto: FACEBOOK

Unsprezece persoane au fost salvate în urma apelurilor efectuate la Dispeceratul Naţional Salvamont, în ultimele 24 de ore, patru dintre acestea fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

SHARE

Reprezentanţii Salvamont au scris, duminică, pe Facebook, că dispeceratul naţional a primit zece apeluri, în ultimele 24 de ore, prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Două dintre apeluri au fost pentru Salvamont Sibiu şi câte unul pentru Salvamont Buşteni, Salvamont Bihor, Salvamont Bistriţa Năsăud, Salvamont Bran, Salvamont Săcele, Salvamont Predeal, Salvamont Judeţul Braşov, Salvamont Cluj.

Citește și: 7 ani de la Colectiv: România nu are niciun spital pentru mari arși. Nici nu va avea prea curând

S-au mai primit 31 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană, scrie Agerpres.

Citește și: Interlopii Sile Pietroi și Cristi Bulgaru i-au jecmănit pe manelistul Elis Armeanca și pe Gabi Torje

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te