Unul dintre cei mai mari sportivi ai voleiului românesc, Mircea Tutovan, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, a încetat din viață din cauza unei infecții care i-a afectat organismul, pe fondul unor probleme cardiace.
"Mircea Tutovan a pierdut meciul cu viaţa", a anunţat, pe contul personal de Facebook, fiul său, Marius Tutovan.
A murit un mare sportiv, câștigător al Cupei Campionilor. I se spunea "Tunarul Europei"
Fostul mare voleibalist al României fusese internat de urgență, sâmbătă seara, la Spitalul Județean din Zalău, în urma unei infecții puternice care îi afectase semnificativ organismul.
Mircea Tutovan, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc, a încetat din viaţă la 71 de ani, a anunţat și Federaţia Română de Volei.
Citește și: Drama Laviniei Miloșovici, ultima gimnastă de 10. Aproape rămâne paralizată. „Forțată” să pozeze nud
Ca voleibalist, cele mai bune rezultate le-a obţinut la Dinamo Bucureşti, echipă cu care a câştigat nouă campionate naţionale, alături de o Cupă a Cupelor şi o Cupă a Campionilor. De asemenea, a avut mai mult de 300 de partide jucate la echipa naţională, cu care a cucerit două medalii de bronz la Campionatul European şi a primit titlul de maestru emerit al sportului.
Citește și: Prețul plătit de Dan Grecu, primul campion mondial la gimnastică. Se retrage. „Durerea e prea mare”
În 1977, a primit porecla de ”Tunarul Europei”. Atunci a luat locul trei la Europene cu naţionala României, turneu disputat în Finlanda. Tot atunci s-a format prima echipă ideală a Europei, Tutovan fiind ales să facă parte din ea, alături de doi jucători ruşi, doi polonezi şi un maghiar.
După perioada petrecută la Dinamo, Tutovan a ajuns la Şimleu Silvaniei, formaţie cu care a cucerit Cupa Balcanică. Ulterior, a ajuns câteva sezoane şi la Elcond Zalău. Tutovan s-a retras la vârsta de 41 de ani. Pentru naţionala României a jucat peste 300 de partide.
A cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din 1971 şi 1977. Mai mult, la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, cu Tutovan în teren, România a ocupat locul 5.