Finanţatorul grupării roş-albastre, Gigi Becali, a fost prezent la şedinţa de la sediul LPF pe care a părăsit-o după scurtă vreme. La ieşire el a afirmat că a fost "învins de Burleanu" şi a arătat reprezentanţilor mass-media o hârtie conform căreia doar 7 cluburi din cele 16 ale Superlgii au votat pentru eliminarea regulii U21.
Adunarea Generală a LPF, verdict împotriva cererii FCSB
"Am vrut să văd cine sunt sclavii şi cine sunt trădătorii. Eu ce am vrut nu am putut să realizez. Burleanu l-a învins pe Becali. Am supus la vot, iar dacă eu aveam aici majoritatea, în primul meci nu băgam jucător Under-21 şi după mă duceam la TAS şi câştigam. Sunt doar 7 cluburi, dacă eram 9 aveam majoritatea. A fost 7-7 şi 2 s-au abţinut. E vorba despre principiu, nu vreau să vină cineva să îmi spună că sunt obligat să fac ceva. Când au băgat regula asta eu eram la puşcărie", a spus finanţatorul FCSB.
"Cei care nu au semnat sunt sclavi. Lor le place să fie obligaţi. Păi atunci să îi ducem pe plantaţie şi să le dau sapa în mână. Şi să sapi tu până îţi zic să te opreşti. Cel mai mult şi mai mult m-a dezamăgit Rapid, Rapid sclav. Pentru ce să vrei să fii obligat? Ai jucător, îl bagi. Dar de ce să fii obligat? Acum n-avem ce să facem, trebuie să ne supunem regulii. Asta e... se mai poate schimba doar prin prin plângeri la Parchet pentru acuzaţii de sclavie. Nu e o coaliţie anti-Becali, ei vor să fie sclavi", a adăugat Becali, care a plecat nervos de la sediul Ligii.
Citește și: România, campioană balcanică la Olimpiada de Mate'. Albania, Serbia, Bulgaria ne bat la testele PISA
Cluburile care au susţinut eliminarea regulii care obligă echipele să folosească un jucător Under-21 pe toată durata unei partide sunt: FCSB, Universitatea Craiova, CFR Cluj, FC Botoşani, FC U Craiova 1948, FC Hermannstadt şi Politehnica Iaşi.
Au votat împotriva demersului grupările FC Voluntari, Oţelul Galaţi, Dinamo, Petrolul Ploieşti, UTA, Universitatea Cluj şi FC Rapid. Alte două cluburi, Farul Constanţa şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, s-au abţinut.
Citește și: Gigi Becali şi Neluţu Varga au fost amendaţi drastic de Federaţia Română de Fotbal
Începând cu sezonul 2019-2020, echipele de fotbal din Superligă sunt obligate să folosească în primul unsprezece minimum un jucător sub 21 de ani format la nivel naţional pe toată durata partidei, conform unei decizii a Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
FRF a intenţionat ca din sezonul 2021-2022 să oblige cluburile să folosească şi un al doilea jucător Under-21, însă a renunţat la această propunere.