Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea, a postat luni seara un mesaj pe rețelele de socializare, exprimându-și furia și dezamăgirea după ce fiica sa a terminat proba de la sol pe locul cinci, în urma unei decizii controversate a arbitrilor.
Gimnasta româncă care își anunță retragerea din sport. Mama sportivei: „Atât am putut suporta!”
Sabrina Voinea a obținut inițial un punctaj de 13.700 pentru exercițiul de la sol, iar în urma unei contestații, nu a reușit să își schimbe poziția, încheind pe locul cinci.
Ana Maria Bărbosu, colega ei, a terminat pe locul patru, cu același punctaj de 13.700, iar americanca Jordan Chiles a avansat pe locul trei după o contestație la nota sa.
Camelia Voinea a postat pe Facebook: „Sabrina nu a ieșit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toți cei care ne-ați susținut. Atât am putut suporta!”.
Mesajul a fost însoțit de imagini și clipuri video care demonstrează că Sabrina nu a părăsit spațiul de concurs, potrivit TVR Info.
„Mă simt nedreptăţită”
Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simte nedreptăţită pentru nota primită în finala de la sol.
„După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica.
A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la Europene şi ca la Mondialele de anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare”, a declarat Sabrina Maneca-Voinea plângând.
„Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia, şi americanca a contestat şi ei i-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine, nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat.
Eu nu am auzit nimic să mi spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine”, a mai gimnasta.