"Situaţia fiind în constantă evoluţie, o nouă dată nu poate fi confirmată atât timp cât nu se ştie cu exactitate când va fi posibilă organizarea evenimentului", a transmis MotoGP şi Federaţia internaţională de motociclism (FIM) într-un comunicat.
Cele patru Grand Prix-uri precedente au fost deja anulate (Qatar) sau amânate pentru a doua parte a sezonului (Thailanda, Americilor şi Argentina).
Pentru aceasta, campionatul a fost prelungit între 15 şi 29 noiembrie.
Următoarea cursă programată este Grand Prix-ul Franţei, pe circuitul Bugatti din Le Mans, în perioada 15-17 mai.
Spania este una din ţările cele mai afectate de pandemie, cu numărul total al deceselor ce a ajuns la 4.089. De miercuri până joi, bilanţul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus a urcat de la 47.610 la 56.188, tot potrivit cifrelor comunicate de Ministerul Sănătăţii.