În calificări, Jerome France nici măcar nu a reușit să aibă un timp în Top 12, necesar pentru calificarea în finală, după ce s-a răsucit cu monopostul, însă, în cele din urmă, a fost cel mai rapid dintre toți cei 35 de piloți. Acesta a fost cronometrat cu 03:29,028. Singurul care s-au apropiat a fost Dani Oțil, pe un model Radical SR4.
Finala celei de-a doua etape a Campionatului Național de Super Rally 2021 a fost extrem de disputată, lupta dându-se între France, Oțil și Leu. Primul a câștigat-o, asigurându-și un timp cu puțin peste două secunde față de ceilalți doi rivali. Revenit pe Ferrari, după ce la prima rundă a pilotat un Radical SR8, Leu a fost la numai o zecime în spatele lui Oțil.
Mii de spectatori au umplut străzile din Târgu Mureș pentru a urmări spectacolul cailor putere. De la start nu au lipsit modele clasice, dar nici mașini precum Audi R8, Goodall Locost, Speed Car GT sau singurul MINI Electric de curse din lume, care, apropo, a fost și este dezvoltat în România.
În Top 12 din marea finală s-au mai clasat Emil Ghinea, Aurelian Andronache, Istvan Beko, Vilmos Alpar Pal, Zoltan Martincsek, Evgeni Yankov, Csaba Besenyei și Ricardo Taraballi.
După primele două etape, Jerome France este lider în Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet, fiind urmat de Leu și Oțil.
Actualul sezon programează un total de 5 etape, următoarea urmând să aibă loc pe străzile din Deva în perioada 13-14 august.