În anii obișnuiți, această perioadă este dedicată competițiilor de alergare montană. Din cauza pandemiei de COVID-19, însă, 2020 a ieșit din tipare, majoritatea concursurilor fiind anulate. Prin urmare, campioana europeană la Skyrunning și-a propus să-și testeze singură limitele.
„Făgărașul mi-a plăcut întotdeauna pentru porțiunile sale tehnice, în special cele de la mare altitudine. Este locul perfect pentru mine, mi-a dat imboldul de a încerca să cuceresc în două ore Vf. Lespezi (2.517m), Cornul Călțunului (2.505m) și Vf. Negoiu (2.535m)”, a explicat Denisa Dragomir.
A început să se antreneze, și-a pus la punct strategia de atac și, la scurt timp după ridicarea stării de urgență, a pornit de la altitudinea de 1.200 de metri a Piscului Negru pentru a ajunge pe malul Lacului Călțun, la 2.135 de metri înălțime. Un traseu turistic de circa șapte ore, pe care Denisa a reușit să-l parcurgă în mai puțin de două, în cadrul Făgăraș Mountain Challenge.
„Un astfel de traseu se face, în mod obișnuit, în 7-9 ore de mers, fiind unul foarte dificil și tehnic. Trebuie să acorzi destul de multă atenție în două puncte cheie: Vf. Lespezi și Vf. Cornul Călțunului - o zonă extrem de tehnică - și apoi coborârii în Căldarea Berbecilor”, a povestit campioana europeană la Skyrunning.
Ghidată de motto-ul care-i definește viziunea sportivă, „Aleargă pentru visul tău și transformă fiecare pas într-o nouă aventură", Denisa a ajuns în mai puțin de o oră pe Vârful Lespezi (2.517 m), prima oprire. Apoi, a pornit către Cornul Călțunului (2.505 m), o destinație cu mari provocări din cauza terenului extrem de dificil.
„Pe traseu e foarte multă piatră, stâncă, trebuie să te cațeri ca să ajungi pe vârf. Totuși, chiar dacă am avut tot felul de obstacole, aceasta a fost cea mai spectaculoasă parte a traseului, una care îți oferă o imagine unică a lacului Călțun”, a explicat Denisa.
A urmat drumul către al doilea cel mai înalt vârf muntos din România, Negoiu (2.535m). Pe malul lacului Călțun, ceasul cronometrului s-a oprit la 1h.52min.1s.