„Eu câştigasem deja Turul Franţei, deşi anul trecut nu ştiam cum să abordez cea mai mare cursă din lume. Anul acesta, m-am pregătit mai bine. Le mulţumesc spectatorilor francezi, tuturor fanilor ciclismului din lume. Este un sentiment incredibil, sunt nişte senzaţii nebune. Să revin după succesul de anul trecut, a fost o aventură incredibilă", a spus el.
„Îmi este greu să-mi găsesc cuvintele pentru a descrie bucuria mea de a face parte din această echipă (UAE Team Emirates), din această familie. Ei au fost alături de mine în fiecare zi. Le mulţumesc tuturor, pentru că a fost un an dificil cu Covid şi sper că vom putea reveni anul viitor fără mască", a mai spus rutierul sloven.
"Le mulţumesc organizatorilor, de asemenea, pentru că am putut concura şi că suntem sănătoşi. Nu pot să-mi uit familia, prietena mea, prietenii mei care m-au încurajat şi susţinut", a adăugat Pogacar.
Tadej Pogacar a câştigat pentru al doilea an consecutiv Turul Franţei, duminică, impunându-se cu un avans de 5 min 20 sec faţă de ocupantul locului secund, danezul Jonas Vingegaard (Jumbo-Visma), la capătul celor 21 de etape ale cursei din Hexagon.