Romanian Retro Racing ajunge la a treia etapă din calendar pe 9 august și marchează jumătatea sezonului competițional pe circuit pentru autovehicule istorice. Spre deosebire de celelalte etape desfășurate până acum, când pista a fost împărțită alături de alte discipline, duminică istoricii vor avea întreg circuitul la dispoziție doar pentru ei și prețioasele doamne.
Odată cu această etapă, organizatorii Campionatului au anunțat o nouă clasă la categoria Regularitate pe Circuit - Moto Istorice, iar printre înscrieri se numără modele consacrate precum Simson SR2 (1960) sau Norton 750 Commando (1972). Apetitul concurenților pentru două roți și deschiderea organizatorilor spre a oferi o manifestare completă a culturii retro pe circuit au condus la înființarea acestei clase, în care participanții vor puncta pe durata a trei etape, până la finalul sezonului competițional 2020.
Siguranța pe circuit va fi asigurată de Safety Car-ul BMW M235i Gran Coupe, ca și la celelate curse din acest sezon.
În paralel cu desfășurarea etapei Romanian Retro Racing, Retromobil Club România aduce la Motorpark sărbătoarea anuală Retromobil Fest. Desfășurat în cadru restrâns datorat situației COVID-19, Retromobil Fest, cu susținerea BMW România, aduce la circuit experiențe artistice în pur stil retro. Adrian Mitu, pictorul oficial al Concursului de Eleganță de la Sinaia, Alexandru Mariș, artistul care recreează mașini promit povești de excepție.
Cum din cauza pandemiei de COVID-19 accesul spectatorilor nu este permis la competițiile sportive, evenimentele de duminică vor fi transmise LIVE de la Motorpark pe paginile de Facebook ale BMW România, Romanian Retro Racing, FRAS, Retromobil Club România și Eurosport.
Program transmisii live
- 8 august
Romanian Endurance Series: 17:45 - 20:00
- 9 august
Romanian Retro Racing:
- 11:50 - 13:10
- 13:50 - 16:40