Weekend spectaculos de curse, la etapa finală a Romanian Endurance Series de la Adâncata

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 25.10.2019 - 17:23

Sezonul competițional 2019 se încheie, duminică, cu o rundă de gală pe Motorpark România, unde nu va fi nevoie de calcule: cine își învinge adversarii direcți va deveni campion, atât în ierarhia generală, cât și la categoriile A1 (1600cmc) și A3 (2000-3500cmc).

SHARE

Ultima cursă din Romanian Endurance Series 2019 va avea o durată de două ore, fiind singura ocazie în care duelul se va purta și între echipele de mecanici, la momentul realimentării cu combustibil. Iar programul de competiţii este completat şi de ultimele etape Romanian Retro Racing, cu câte două curse - de regularitate şi de viteză.

Securitatea pe circuit va fi asigurată, în premiră, de vârful de  gamă a noului BMW Seria 1, M135i xDrive. Acesta dispune de cel mai puternic propulsor cu 4 cilindri cu care marca a echipat un model de serie. Motorul asigură un vârf de putere de 225 kW/306 CP între 5000 şi 6250 rpm şi un cuplu maxim 450 Nm între 1750 şi 4500 rpm. Susţinut de transmisia Steptronic sport, diferenţialul autoblocant Torsen faţă şi tracţiunea integrală, noul model accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde.

Toate cele 8 manșe din acest an au fost câștigate de modele ce aparțin claselor TCR și GT4, deosebit de populare la nivel mondial. Cupra TCR înscrisă de BADI are un singur punct avans în fața Ginetta G55 GT4 Evo pregătită de Willi Motorsport (119-118p), cele două grupări făcând joc egal în deplasările de pe Transilvania Motor Ring. Pe Motorpark însă, Ginetta pilotată de Fabrizio Broggi și Sergiu Nicolae a avut ascendentul în trei ocazii din patru, însă un abandon în luna martie a făcut ca Eduard Anton să se bucure în continuare de șefia clasamentului general. Avantaj de ritm pentru Ginetta, însă fiabilitate 100% pentru Cupra - ecuația finalei e cum nu se poate mai simplă: Winner takes it all.

Echilibru în arena bavareză


Contingentul BMW-urilor de la categoria A3 crește de la o rundă la alta, ajungându-se la un total de cinci cu ocazia finalei. JMS Performance revine cu Aldrin Opran la comenzi, iar Willi Motorsport intră în luptă cu un E46 325i pregătit pentru o figură familiară a familiei RES, Adrian Laza. WCR-Condor continuă să promoveze producțiile cinematografice inspirate de lumea curselor și propune un design special înaintea premierei filmului Marea Provocare: Le Mans '66 cu Matt Damon și Christian Bale. La vârf, însă, echipajele DV8 Racing și Blitzwolf 3 sunt separate de doar două puncte, așa că și în acest caz cine trece primul linia de sosire va obține și titlul stagiunii. Totodată, perechile fruntașe de la A3 și A1 își mai dispută și poziția a treia în clasamentul general.

Matematică simplă la categoria A1


Modelele Peugeot 106 înscrise de Blitzwolf (Mihai Zamfir/Matei Voicu) și Exelixis (Theodoros Perimenis) sunt separate, în prezent, de doar un punct și vor purta ultima bătălie "care pe care". Philip Andriescu (Ford Fiesta) și Bogdan Duma (Citroën Saxo) păstrează șanse teoretice, însă au nevoie de o conjunctură favorabilă pentru a răsturna ierarhia.

În avantajul lor joacă și revenirile la A1 ale lui Cristi Ionescu/Ovidiu Zaberca (Peugeot), Viorel Ivan și Costin Gherghescu (Dacia Logan), dat fiind sistemul de punctaj la clase în RES ce recompensează luptele mai dificile, cu mai mulți adversari. Alin Cristea și Dan Georgescu (Citroën Saxo) debutează în campionat și duc totalul înscrișilor la 17, care nu a mai fost atins în cele 14 reuniuni precedente ale RES.

Programul weekendului laAdâncata Motor Park


Sâmbătă 26.10.2019
9:00 – 10:00 Track Day – sesiunea 1
10:00 – 10:25 Recunoașteri Regularitate
10:30 – 11:00 Antrenamente Viteză pe Circuit
11:00 – 12:00 Track Day – sesiunea 2
12:00 – 12:30 Pista închisă / Prezentare specială model sportiv BMW.
12:30 – 12:55 Calificări Regularitate
13:00 – 14:00 Track Day – sesiunea 3
14:00 – 14:15 Calificări Viteză pe Circuit
14:20 – 14:50 Etapa V Regularitate
15:00 – 16:00 Track Day – sesiunea 4
16:00 – 16:20 Etapa V Viteză pe Circuit
16:30 – 17:00 Track Day – sesiunea 5

Duminică 27.10.2019
9:00 – 9:30 Recunoașteri Regularitate
9:35 – 10:15 Antrenamente comune Viteză pe Circuit + RES
10:15 – 10:20 Code 60 test RES sub Safety Car
10:25 – 10:55 Calificări Regularitate
11:00 – 11:20 Calificări RES
11:25 – 11:55 Calificări Viteză pe Circuit
12:00 – 12:30 Pista închisă / pauză de prânz
12:30 – 13:00 Etapa a VI-a Regularitate
13:05 - 13:35 Etapa a VI-a Viteză pe Circuit
13:40 Pit open RES
14:00 - 16:00 Cursa 2h RES

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te