Cercetătorii au studiat modificările epigenetice de la nivelul ADN-ului – care nu intervin asupra secvenţei ADN, însă pot activa sau dezactiva gene și au comparat modul în care anumite molecule, numite grupuri metil, s-au acumulat de-a lungul timpului pe anumite regiuni ale genomului uman cu cel în care aceste molecule s-au acumulat în zone similare din genomul câinelui.
Rezultatele, bazate pe date genetice prelevate de la aproximativ o sută de exemplare de Labrador Retriever, de la pui la câini în vârstă, au dezvăluit că în primul an de viaţă, câinii prezintă acumulări mult mai rapide de grupări metil în genom prin comparaţie cu oamenii, ceea ce sugerează că ei îmbătrânesc într-un ritm mult mai rapid.
Însă, rata de îmbătrânire la câini, comparativ cu cea a oamenilor, încetineşte în timp.
„Un câine de nouă luni poate avea pui, deci deja ştiam că proporţia 1:7 nu este o metodă corectă de estimare a vârstei”, a declarat Trey Ideker, cercetător la Facultatea de Medicină din San Diego, citat de phys.org.
Constatările sugerează că un câine de un an ar avea o „vârstă umană” de aproximativ 30 de ani, în timp ce la patru ani ar avea aproximativ 54 de ani în „ani umani”, iar la 14 ani, o vârstă echivalentă cu cea a unui om de circa 70 de ani.
Formula, potrivit echipei, este aproximativă și depinde de rasa câinelui: vârsta umană = 16 ln(vârsta câinelui) + 31. În matematică, ln se referă la logaritmul natural al unui număr.
Studiul s-a făcut pe rasa Labrador Retriever, a cărei speranță de vârstă este de 12 ani, echivalentă cu speranţa de viaţă la om la nivel mondial, de 70 de ani.
