Programul a fost inițiat de Marius Bostan, fost Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.
Peste 103 soluții ale companiilor private, care cuprind majoritatea verticalelor unui oraş inteligent, au fost testate până acum. Această abordare a permis verificarea soluţiilor în mediul real si selectarea celor mai valoroase şi uşor de dezvoltat, dar și formarea unei echipe de implementare într-un domeniu nou şi împărtăşirea cunoştinţelor dobândite cu alte oraşe care abordează proiecte inteligente de dezvoltare.
Proiectele de oraş inteligent sunt complexe, necesită expertiză multidiscliplinară, resurse majore şi propun schimbări fundamentale din punct de vedere tehnologic, dar şi din punct de vedere social, în privinţa modului cum interac-ţionează entităţile şi cetăţenii unui oraş. Eforturile depuse de un oraş, în trecerea către unul inteligent, sunt răsplătite prin asigurarea unei dezvoltări durabile şi prin creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.
„În urmă cu doi ani și jumătate, împreună cu Mircea Hava, am făcut o chemare către industrie să vină la Alba Iulia. Am plecat cu optimism și încredere în inteligența și patriotismul românilor și așteptările noastre au fost mai mult decât împlinite. Am adăugat orașului istoric orientarea pentru următorii 100 de ani. Aici se naște viitorul – din trecut, la care adăugăm umila noastră contribuție“, a declarat Marius Bostan, Coordonator al Dezbaterii Naționale Smart City, inițiator al proiectului Alba Iulia Smart City.
În momentul de faţă, în orașul Alba Iulia au fost testate soluții pe 11 verticale de interes în parteneriat cu mai multe companii.
Soluțiile testate la Alba Iulia Orange
- 228 de hotspoturi Wi-Fi care furnizează internet gratuit de mare viteză în zonele de interes din oraş - soluţie funcţională;
- 15 autobuze STP Alba echipate cu Wi-Fi, geolocaţie în timp real, portal derulare de sondaje publice - soluţie funcţională;
- City Analytics: platformă pt. optimizarea traficului pedestrian şi al autovehiculelor, numărare persoane - soluţie funcţională;
- Infrastructură LoRaWAN pentru IoT - soluţie funcţională;
Mircea Hava,
Primarul Municipiului Alba Iulia
Nicolaie Moldovan,
City Manager al Municipiului Alba Iulia
- Măsurare calitate aer - soluţie funcţională;
- Aplicaţia e-Alba Iulia: promovare turistică şi comunicare cu cetăţenii prin Bluetooth şi senzori (beaconi) pozi-ţionaţi în zonele de interes din oraş (178 de beaconi) - 225 de locuri. Printr-un alt proiect, un număr de 400 de beaconi au început să fie instalaţi în oraş pentru comunicarea cu cetăţenii prin intermediul aplicaţiei e-Alba Iulia - soluţie funcţională;
- Iluminat public inteligent: 101 stâlpi echipaţi cu LED-uri controlate prin aplicaţia InteliLight, cu intensitate modelabilă i LoRa - soluţie funcţională;
- Sistem de contorizare inteligentă a sistemului public de distribuţie a apei - soluţie în curs de implementare;
- Securizarea accesului tuturor componentelor conectate în platforma Orange Smart City prin Orange Business Internet Security -soluţie funcţională;
- „Innovation Labs 2017“ - program de accelerare pentru start-up-uri - primul hackathon din Alba Iulia - soluţie funcţională;
- Clasă digitală implementată în două cele mai mari colegii din Alba Iulia - soluţie funcţională;
- Business Internet Security pentru hotspoturile publice de WiFi - soluţie funcţională.
Telekom
- Catalog digital în 18 şcoli din Alba Iulia - soluţie funcţională;
- Echipare cu sistem de smart lighting a şcolii Mihai Eminescu din Alba Iulia - soluţie funcţională;
- Sistem inteligent de supraveghere video (10 camere inteligente) - soluţie în curs de implementare.
Microsoft
- Microsoft pentru Educaţie - soluţie în curs de implementare;
- Microsoft pentru start-up-uri - soluţie în curs de implementare;
Virtual Reality
- Modelare virtuală 3D în high definition a oraşului, foarte utilă în combinație cu alte aplicaţii dedicate oraşului (Planning Wiz, de exemplu, cu care va fi integrată), pentru planificare urbană, în turism etc. - soluţie în faza de implementare;
- Modelare 3D fizică a oraşului, pentru expoziţii sau pentru planificare urbană.
Delphi Electric Alba Iulia
- Sistem termodinamic pentru apă caldă, cu panou solar, într-o creşă din Alba Iulia - soluţie funcţională.
Intrarom
- Iluminat inteligent: 3 LED-uri de eficenţă ridicată - soluţie funcţională;
- Mobilitate smart: 2 senzori ultrasonici pentru smart parking (monitorizare 6-12 locuri) şi 2 senzori ultrasonici pentru monitorizare trafic - soluţie funcţională;
- Module WiFi pentru internet de mare viteză - soluţie funcţională;
- Senzori de poluare şi zgomot - soluţie funcţională;
- Telecomandă de panică cu Bluetooth pentru iluminare stradală (zona cu cele 3 LED-uri de înaltă eficienţă) sau situaţii de urgenţă -soluţie funcţională;
- Platforma web uiTOP pentru managementul soluţiilor Intrarom cu posibilitate conectare şi alte sisteme smart city - soluţie funcţională.
White City Code Alba Iulia
- Chat Pipper: soluţie de comunicare în timp real cu cetăţenii - în faza de testare şi adaptare pentru www.apulum.ro;
- White RCPT: aplicaţie iOS şi Adroid pentru calcularea şi memorarea costurilor de pe bonurile de consum, predicţii utile de costuri pentru city break în Alba Iulia - soluţie funcţională;
- Consultanţă IT pentru dezvoltarea în direcţia de oraş inteligent.
E-learning & Software
- Acces gratuit în platforma educaţională Moodle şi acces la soluţii complementare pentru două colegii din Alba Iulia - soluţie funcţională.
Questo
- App iOS&Android pentru a descoperi Alba Iulia într-un mod antrenant: printr-un quest intuitiv, în secţiunea specială construită pentru Alba Iulia - soluţie funcţională.
Cewe
- App iOS&Android pentru trimitere de cărţi poştale din format virtual în format fizic, gratuit - soluţie în faza de implementare;
- Expoziţii foto temporare cu elemente smart - soluţie în faza de analiză;
- Smart DIGIPHOTOMAKER - echipament dedicat Alba Iuliei pentru printare fotografii personale direct din telefonul personal gratuit (prin voucherizare) - soluţie în faza de analiză.
Physiomed, Elisa Med, Vichi Farm
- Soluţii smart şi evenimente dedicate sănătăţii publice: echipament măsurare postură corectă pentru toţi elevii clasei a V-a din Alba Iulia, echipament măsurare vârstă cardiacă, echipament măsurare vârstă pulmonară, aparat ultraperformant pentru măsurare stare generală de sănătate, acţiuni de prevenţie şi educaţie pentru sănătate în 4 mari licee din Alba Iulia.
Image Sensing
- Autoscope Smart City Traffic Monitoring - supraveghere trafic auto.
PONY car sharing
- 5 maşini Smart pentru smart mobility în Alba Iulia (testare gratuită 1 septembrie 2018 – 9 octombrie 2018)
Certsign
- Certificate de server web SSL securizare site web aflate în administrarea municipalităţii - soluţie în faza de analiză;
- Smart card-uri personalizate pentru exponenţi/ personalităţi/ oameni de business/ sportivi/ olimpici ai Judeţulului Alba - soluţie în faza de analiză;
- Semnătură electronică la distanță – RSS - soluţie în faza de analiză.
Frontier Connect
- Lumbara Prime – soluţie smart irigare zonele verzi - soluţie în faza de analiză;
- Lumbara SIP – Smart Info Panel - soluţie în faza de analiză;
- Lumbara Aqua – monitorizare calitate apă - soluţie în faza de analiză.
Alte proiecte:
- catalog electronic / clasă digitală în TOATE şcolile din mun. Alba Iulia.
- proiect de iluminat public inteligent (4.965.101,50 euro): 1.496 corpuri de ilu- minat cu telegestiune; 134 panouri voltaice (134 acum.). Lungime sistem: 45,51km.
- proiect de iluminat public inteligent (4.626.136,77 euro): 1.222 corpuri de iluminat cu telegestiune; 64 panouri voltaice (64 acum.). Lungime sistem: 35,05km.
- proiect achiziţie 13 autobuze electrice transp. public de persoane + staţii de încărcare aferente (~ 9,6 mil. euro).
- proiect supraveghere video / siguranţă publică la nivelul întregului oraş.
Beneficii aduse de proiectul Alba Iulia Smart City la nivel local:
- creșterea calității vieții;
- un oraş mai atractiv pentru mediul de afaceri, mai comunicativ, mai integrativ, mai accesibil, mai competitiv, mai creativ, mai eficient în consumuri;
- transparentizarea relaţiilor cu administraţia locală;
- digitalizarea serviciilor publice;
- mobilitate smart pentru cetăţeni şi turişti;
- creştere aflux de turişti;
- acces gratuit şi securizat
la internet de mare viteză; - acces instant la date despre calitatea aerului în oraş;
- reducerea consumului de energie din iluminatul public;
- condiţii de trafic mai sigure; mediu pietonal mai sigur;
- identificare şi contribuţie la reducerea pierderilor de energie;
- scăderea semnificativă a poluării;
- îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi creşterea atractivităţii pentru mediul de business al oraşului;
- participarea activă a comunităţii la dezvoltarea oraşului prin implicarea cetăţenilor în sondaje de opinie personalizate şi prin creşterea accesibilităţii imediate la informaţiile de interes public;
- îmbunătățirea comunicării dintre cetățeni și municipalitate;
- testări ale stării de sănătate, suport specializat, prevenţie şi sfaturi medicale profesionale în ceea ce priveşte sănătatea publică, prin acţiuni în aer liber şi şcoli;
- soluţii ecologice de transport, lipsite de emisii de noxe și de zgomot, sănătoase, rapide și comode.
- Microsoft Software Asset Management pentru infrastructura IT a municipalităţii - soluţie în curs de implementare.
SIGNIFY (Philips Lighting)
- 10 echipamente Digistreet LED (104W, 3000K) - iluminat public inteligent - soluţie funcţională;
- CityTouch - sistem de control inteligent şi centralizat al iluminatului public - soluţie funcţională;
Siemens
- Studiul „Smart Cities Research“ – „The Business Case for Smart Cities: Alba Iulia.
Kaufland
- Kaufland a donat municipalităţii un autovehicul electric - soluţie funcţională.
Cluj IT Cluster şi membrii săi
- Avitech - ghid virtual în Muzeul
Principia din Alba Iulia - soluţie în faza de analiză; - Arxia: Soluţie completă de achiziţii publice - Process Player Achiziţii - soluţie funcţională; Planning Wiz – platformă de design urban, cu modelare 3D - soluţie funcţională;
- Parking Plus: soluţie dedicată parcărilor inteligente - în curs de implementare;
- Hyper Media: 6 soluţii de platformă colaborativă online - soluţie funcţională;
- Optima & Art Soft Consult: platforma Târgul Agro - soluţie funcţională;
- Cloud Soft: soluţii i-Cloud pentru firmele din Alba Iulia - soluţie în curs de implementare;
- Solar Eco Systems: panouri solare şi staţii de încărcare electrice – soluţie în faza de analiză;
- Trencadis - aplicaţia City Pass pentru management trafic greu în Alba Iulia - în curs de implementare.
Life is Hard
- City Health – pentru interacţiune cu cetăţenii, publicare informaţii publice, trimitere sesizări, integrată în CRM Dispecerat Primăria Alba Iulia - soluţie funcţională;
- City Park – soluţie de parcare inteligentă - soluţie funcţională;
- City alert - pentru interacţiune cu cetăţenii, trimitere sesizări, integrată în CRM Dispecerat Primăria Alba Iulia - soluţie funcţională;
- Donez 450 - platformă în Centrul de Transfuzie Sanguină Alba şi aplicaţie pentru donatori - soluţie funcţională;
- OKEY – platformă web-based pentru gestionarea afacerilor mici şi mijlocii, cu 3 ani de gratuitate pentru Alba Iulia - soluţie funcţională;
- OKEY - primul workshop dedicat educaţiei antreprenoriale organizat de către Primăria Alba Iulia şi compania Life is Hard (21 nov. 2017);
- Peditel – soluţie de telemedicină destinat mamelor cu copii mici.
CivicTech
- Site nou pentru Primăria Alba Iulia - www.apulum.ro - cel mai prietenos site al unei administraţii locale din România - soluţie în faza de analiză;
- Dezvoltarea modulului e-cetățean Alba Iulia: creșterea gradului de utilizare a interfeței e-cetățean şi a serviciilor electronice disponibile online - soluţie în faza de analiză;
- Alba Iulia Open - prima platformă de open data din România - soluţie în faza de analiză;
- Platforma web de diseminare a
soluţiilor Alba Iulia Smart City -
www.albaiuliasmartcity.ro - soluţie funcţională.
Industrial Software
- Aplicaţia de raportare incidente „Smart Alba Iulia“ - soluţie funcţională;
- Barometru public - în curs de implementare;
- Platformă de programare cununii
online - soluţie funcţională; - Aplicaţie dedicată veniturilor bugetare - în curs de implementare.
Direct One
- Aplicaţie web pentru parcările ilegale şi LoRaWAN (30 de senzori), senzori magnetici funcţionali cu aplicaţia City Parking (32), 7 senzori de numărare maşini - soluţie funcţională;
- Smart Waste Management - senzori plasaţi în containere, capabili să emită date legate de gradul de ocupare a containerului şi să trimită alerte pentru preluarea acestuia - soluţie în faza de analiză;
- Management infrastructură trafic greu - soluţie în faza de analiză;
- Video Analytics – platformă de supraveghere video capabilă să detecteze situaţii speciale şi de urgenţă în oraş - soluţie în faza de analiză.
Vegacomp
- Senzori inductivi pentru par-care inteligentă - funcţionali cu aplicaţia City Parking - soluţie func-ţională;
- Kituri de Smart metering pentru măsurare energie electrică, gaz, şi consum de apă, cu transmitere date în sistem LoRaWAN - soluţie funcţională.