Un instrument numit “Conversion lift” a înregistrat o eroare care a afectat mii de reclame, în perioada august 2019-august 2020.
Facebook a remediat eroarea în septembrie, iar în prezent rambursează fonduri sub formă de credit ”clienţilor afectaţi semnificativ” de această defecţiune.
Instrumentul respectiv ajută brandurile să înţeleagă modul în care reclamele condu la vânzări, folosind ”o metodologie a standardului de aur”, care face legătura între reclamele de pe platformele Facebook, inclusiv de pe Instagram, şi performanţele de afaceri, potrivit site-ului Facebook, informează news.ro.
Adevertiserii au fost informaţi despre această eroare abia în această lună, potrivit site-ului AdExchanger.
Facebook nu a fost disponibilă pentru comentarii.
Nu este prima oară când Facebook recunoaşte erori de raportare. În septembrie 2016, compania a anunţat că a supraestimat timpul mediu petrecut de oameni vizionând reclamele video, într-o perioadă de doi ani. În 2017, Facebook a susţinut că reclamele ajung în unele state sau oraşe americane la un număr mai mare de oameni decât datele oficiale referitoare la populaţia din regiunile respective.
Facebook este o platformă de publicitate majoră, ale cărei venituri provin în mare parte de la advertiserii mici. Veniturile sale din publicitate au atins 21,2 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, fiind cu 22% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania anticipează că creşterea cererii din perioada sărbătorilor va duce la o creştere a veniturilor din publicitate în trimestrul patru.