O campanie publicitară derulată de USR este susceptibilă de a fi publicitate înșelătoare. Mesajele distribuite cu ajutorul Google Ads și Facebook Ads sunt prezentate drept „știri”, când, în realitate, este vorba de mesaje politice.
Omnicom Group, una dintre cele mai importante regii de publicitate și marketing, a recomandat clienţilor să-şi întrerupă cheltuielile pe Twitter, pe termen scurt, potrivit unui memoriu intern văzut de Reuters.
Google este ţinta unei plângeri antitrust din partea Consiliului European al Editorilor (EPC), cu privire la afacerile sale cu publicitate digitală, ceea ce ar putea întări investigaţia comisarului pentru concurenţă al UE, Margrethe Vestager, în această problemă.
Texas, susţinut de alte nouă state, a dat în judecată Google, companie deţinută de grupul Alphabet, pe care o acuză de încălcarea legii antitrust pentru modul în care îşi derulează afacerile cu publicitatea online, transmite Reuters.
Facebook a anunţat că îi despăgubeşte pe unii advertiseri de pe platforma sa, după ce un instrument de evaluare a eficienţei reclamelor lor a dat rezultate eronate, pe parcursul unui an, relatează CNBC.