Adrian Pintea, actorul răpus de sensibilitate și melancolie. A greşit timpul și țara unde s-a născut

DE Alex Darvari | Actualizat: 29.11.2022 - 10:54
Adrian Pintea - Foto: Arhiva
Adrian Pintea - Foto: Arhiva

Despre Adrian Pintea s-a spus că era de o sensibilitate excesivă și era o fire extrem de retrasă. Încercăm să mergem pe firul vieții lui la peste 15 ani de la moartea sa.

SHARE

Adrian Pintea a copilărit la Beiuş – locul în care s-a născut, pe 9 octombrie 1954 – şi la Oradea, pe care o descria ca fiind formată din două jumătăţi: una în care se putea respira ca la Viena, iar cealaltă ca „într-o Românie civilizată“. Tatăl său natural, medic originar din Lugoj, s-a stins la scurt timp de la naşterea sa, locul său fiind luat de George Pintea, un om sever, care ascundea, conform actorului, o „tandreţe excepţională“, sub „o mască de militar convins“.

Într-un interviu pentru „Adevărul“, din 2007, anul în care s-a stins Adrian Pintea, sora acestuia, Rodica Austin, povestea că după moartea tatălui-medic, mama lor a fost nevoită să îl dea „la casa de copii“, pentru o perioadă scurtă, dar extrem de dureroasă pentru aceasta.

Un băiat generos

„Dacă nu voiam să fim ascultaţi, trebuia doar să-i cerem lui Adi să-l ţină la vorbă pe profesorul de limba română. Totdeauna avea ceva de întrebat în aceste cazuri, iar noi stăteam cu gura căscată auzind dezbaterile lor la care niciunul dintre noi n-ar fi putut adăuga vreun cuvânt. Şi timpul zbura, şi noi eram fericiţi că Adi ne-a scăpat. Acest lucru s-a întâmplat de repetate ori. Probabil profesorul îşi dăduse seama de truc, dar îi făcea mare plăcere să discute cu el lucruri din literatură la care numai ei se pricepeau şi pe care doar ei le înţelegeau“, spunea Dora Mariella Simon, fostă colegă de liceu cu actorul, într-un interviu pentru „Revista teatrală“.

„La examenul de admitere i-am pus o «pilă» mare spunându-le lui Octavian Cotescu şi Dem Rădulescu: «e pregătit de mine, dacă nu este cu o clasă peste toţi ceilalţi candidaţi, vă rog să-l picaţi». A intrat primul, după el, Marcel Iureş“, rememora regizorul Ioan Ieremia.

Pintea, profesorul

„Ce am învăţat de la domnul Adrian Pintea e că teatrul trebuie să aibă nobleţe. El făcea chestia asta, avea nobleţe, carismă, pe lângă faptul că era un mare actor. Fiecare cuvânt, fiecare gest, îţi amintea mereu că e un act de mare nobleţe să fii pe scenă, nu e doar o întâmplare, nu e ceva cotidian. Era împotriva bălmăjitului cuvintelor, vorbirii de stradă. El era ca un rubin care strălucea pe scenă şi strălucea fiindcă era o piatră preţioasă cu multe karate”, îl descrie Andrei Runcanu în ziarulmetropolis.ro

„Adrian. Ochi. Suflet. Multe cărţi. Super sensibilitate. Enorm talent. Melancolie cât încape. Cultură la fel. Şi iar talent, şi iar o tristeţe dincolo de lumea aceasta. Cred că a greşit ţara în care s-a născut. A greşit şi timpul în care s-a născut. Era romantic, structură enciclopedică, ştia să iubească dureros şi chiar trăia dureros tot, ca orice mare conştiinţă. Era asumat pierzător prin alegerea de umanitate într-un secol tehnic şi rece. Cred că a fost în altă viaţă cal. Poate şi în următoarea... pe lumea asta s-a înţeles cel mai bine cu caii şi nu cu oamenii. Caii l-au cunoscut cine e în adevărul lui, în esenţa lui, oamenii nu. 

L-am iubit, admirat, i-am recunoscut valoarea şi m-a durut melancolia lui superbă după o lume frumoasă. Îmi spunea «mama» pentru că am fost mama lui în «Hamlet», la Craiova. Când i-a murit mama, m-a sunat noaptea şi m-a întrebat cum am rezistat eu când a murit mama mea. I-am răspuns că tot mama m-a ajutat de dincolo să trec peste pierderea ei pământească. I-am spus să aibă încredere în măicuţa lui plecată, căci tot ea îl va ajuta.  Aşa fost. De atunci îmi spunea «mama». De când a plecat mi-e dor de el, dar ştiu că dă roată cerului ăsta mare călărind un cal superb şi că se simte liber în sfârşit şi fericit. Nu-i aşa, Adi?”, mărturisea Oana Pellea.     

Prima iubire, mai în vârstă

O mare iubire a lui Adrian Pintea a fost Irina Petrescu. Cu el chiar a înfiripat o relaţie în ciuda diferenţei de vârstă dintre ei. El era cu 13 ani mai mic decât ea. După despărţirea de el, Irina Petrescu a rămas cu inima frântă, iar apropiaţii spun că nu şi-a mai revenit, înstrăinându-se de lume şi lăsând dezamăgirea să-i macine sufletul. Iar asta pentru că pierderea relaţiei a fost în condiţii cât se poate de dureroase.

Irina Petrescu şi Adrian Pintea se cunoscuseră când el era încă student, prin 1978 - pe atunci el avea 23 de ani, iar ea, 36. După doi ani de relaţie, ea a primit un crunt diagnostic: cancer la sân. A luptat cu boala şi şi-a extirpat un sân, dar lovitura i-a afectat profund şi relaţia: Adrian Pintea a dus extrem de greu lovitura. A avut o cădere, gândul că o putea pierde pe Irina nu-i dădea pace. Apoi a început să-şi găsească evadarea într-o viaţă dezordonată, care, în cele din urmă, a dus şi la destrămarea relaţiei, amintește okmagazine.ro

Iubirea face naveta        

Adrian Pintea o intalneste insa pe Lavinia Tatomir. El actor celebru, ea o adolescenta cu puteri paranormale. El avea 43 de ani, ea 16. El ardelean, ea olteanca. Ea vindecatoarea, el pacientul... Lavinia era fiica medicului actorilor Teatrului National din Craiova. Diferenta de vârsta dintre cei doi, care s-au casatorit, era de 27 de ani.

Adolescentei i se parea „necuviincios” sa-l priveasca pe „domnul Pintea” ca pe un barbat; nu indraznea nici sa viseze. Anii au trecut, legatura s-a pastrat si intr-o noapte de toamna, Lavinia a primit un telefon in care „idealul ei masculin” (de atunci si de-acum) o cerea de nevasta, pe ea, „copilul”. N-a mai dormit pana dimineata, iar a doua zi si-a anuntat familia. Tatal ei a crezut ca a facut cineva glume, asa ca Adrian a trebuit sa se prezinte cu flori si sa-si ceara „miresuca” (asa cum o alinta si acum) in cadru oficial. Pe 25 decembrie, in acelasi an 2000, Lavinia Tatomir, proaspata studenta la Medicina, a devenit doamna Pintea.

Inca ii vorbea cu dumneavoastra. Atunci a inceput „naveta romantica” Bucuresti-Craiova. Nunta au facut-o in vara, intr-o biserica catolica, dupa religia lui Adrian. Oricum Dumnezeu e unul singur. Dupa terminarea primului ei an de facultate, s-au mutat la Bucuresti, scrie cinemagia.

Citește și: Drama Andei Călugăreanu: Părăsită de soț pentru o colegă de scenă. A plâns continuu înainte să moară

Ziarul Metropolis îi face un portret remarcabil: „Un actor cu o picătură de geniu, cum puțini au existat în teatrul românesc, un actor scriitor și un mare pedagog. A fost Treplev din „Pescăruşul” lui Cehov, Henric al IV-lea din piesa lui Pirandello, Hans din „Ondine” de Giraudoux, Hamlet, Don Juan sau Becket din piesa lui Anouilh. Profund, tenebros, nuanţat, şarmant, vioi şi melancolic, plin de umor....

Întrebări asupra morții

Adrian Pintea a decedat înainte să împlinească 54 de ani, pe un pat la Spitalul „Fundeni”, vegheat de către soția sa Lavinia, la vârsta când ar fi putut da mult în teatru și film. Printre lacrimi, ultimele aplauze, pe ultimul drum, până la cimitirul „Bellu”, alături de actori, colegi de la facultate, studenți, fani, l-a condus și calul său neînşeuat. A plecat din această lume nerealizându-și ultimul vis, acela de a regiza filme, căci la trei ani de la absolvirea Facultății de Regie de Film a plecat din această lume.


Medicii au constatat ca actorul avea ciroza, dar suferea si de hipertensiune pulmonara si renala. Din cauza unei insuficiente cardiace severe nu s-a putut apela la un transplant.

Părinții se întreabă dacă un tratament greșit urmat de actor nu i-ar fi grăbit sfârșitul.

Citește și: Misterul morții lui Adrian Pintea. Tratamentul, luat la indicațiile soției și acuzațiile părinților

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te