Din dorința de a-i proteja și de a le fi alături în momentele de maximă suferință, vedeta și-a sunat fiii, imediat după aflarea tragicei vești a decesului fostului soț, și au stabilit împreună ca mama lor să vină să îi ia din casa afaceristului.
Adriana Bahmuțeanu, atacată dur de fiul ei cel mare, după moartea lui Prigoană: „Ești o rușine”
Însă, în momentul în care Adriana Bahmuțeanu a ajuns în fața casei, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Maximus, fiul său cel mare din căsnicia cu, nu doar că s-a răzgândit din a mai merge să locuiască cu mama lor, ci au refuzat orice contact cu aceasta.
Timp de câteva zile, cei doi fii ai Adrianei Bahmuțeanu, Maximus și Eduard, în vârstă de 13, respectiv 17 ani, au ales să păstreze tăcerea. Însă, primul care a cedat a fost Eduard, cu care fosta soție a omului de afaceri a reușit să aibă chiar și o conversație telefonică.
Continuarea, pe B1TV.