Vânzarea la licitaţie a unor bunuri care au aparţinut lui Diego Maradona (organizată pentru plata unor datorii) a fost prelungită, luni, cu zece zile, după ce duminică a suscitat un interes modest, lăsând numeroase obiecte fără cumpărător, între care o casă şi două maşini BMW, informează AFP.
Citește și: Locul din Sectorul 1 în care uiţi mai puţin
Organizatorul licitaţiei, compania Adrian Mercado, a anunţat într-un comunicat că a autorizat "pentru următoarele zece zile ca orice entitate juridică, persoană, companie care doreşte să facă o ofertă pentru loturile vacante să o poată face".
Citește și: Două grupări de interlopi „lucrau" la Poliția de Frontieră Timiș. Mascații s-au dus peste un mascat
Prelungirea, a explicat responsabilul, este legată de numărul de persoane interesate, în Argentina sau în exterior, "care nu au reuşit să se înregistreze pentru vânzare înainte de data convenită".
Aproape 90 de loturi propuse în cadrul acestei licitaţii internaţionale online, desfăşurată duminică la un hotel din Buenos Aires, care a inclus diverse bunuri precum cravate, şepci, încălţăminte sport, o casă, două maşini BMW, o cutie cu trabucuri sau televizoare au fost puse în vânzare pentru preţuri între 50 şi 900.000 de dolari.
În total, vânzarea nu a strâns decât 26.000 dolari, bunuri în valoare globală de 1,42 milioane dolari rămânând fără cumpărător, informează Agerpres.
Printre acestea, o casă de 700 m2 cu piscină, pe care Maradona a cumpărat-o în anii '80 părinţilor săi, în cartierul rezidenţial Villa Devoto din Buenos Aires, şi unde aceştia au locuit aproape 30 de ani, sau un apartament în staţiunea balneară Mar del Plata.
Lotul cel mai dorit a fost un tablou al unei artiste argentiniene care îl înfăţişa pe Maradona jumătate jucător, jumătate înger, înfăşurat în drapelul argentinian, şi intitulat "Între Fiorito şi cer" (numele Villa Fiorito, cartierul în care legenda argentiniană a crescut). Tabloul a fost adjudecat pentru suma de 2.150 dolari.
O fotografie a lui Maradona cu fostul preşedinte cubanez Fidel Castro, de care era foarte apropiat, trăind mulţi ani în Cuba, a plecat în Dubai pentru 1.600 dolari.
Dar, în total, vânzarea, care a durat trei ore şi care a început în forţă cu licitaţii pentru tricourile vedetei de la Napoli sau de la naţionala Argentinei, a scăzut în interes, în ciuda participării a aproximativ 1.500 de persoane, din America de Sud, Europa şi Dubai.
Licitaţiile, organizate de instanţă, includ bunuri desemnate de moştenitorii lui Maradona, fără o mare valoare afectivă sau intimă. Beneficiile nu ar urma să fie împărţite între moştenitori, ci ar urma să fie folosite pentru plata unor datorii şi cheltuieli, inclusiv de succesiune, lăsate de fostul mare campion.
Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui stop cardiac, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.