Când au apărut pe Litoral stațiunile cu nume de planete? Numeroși români, dar și turiști străini, își petrec concediile și vacanțele în aceste locuri care au fost contruite de la zero, spre deosebire de cele mai vechi, cu o istorie mult mai bogată. Majoritatea lor au fost botezate după numele unor corpuri cerești din Sistemul Solar, dar există și o altă variantă asupra originii acestor denumiri.
Când au apărut pe Litoral stațiunile cu nume de planete? De ce au fost botezate așa?
De la prima prima plajă amenajată la mare, în 1882, când în dreptul hotelului Carol din Constanța și cea de la Mamaia, inaugurată în 1906, zona de litoral românesc a cunoscut o transformare radicală.
Iar una dintre perioadele de schimbare masivă și rapidă a fost - vrem, nu vrem - cea din primii ani ai „domniei” lui Nicolae Ceaușescu.
Începând cu vara anului 1965, când s-a instalat în fruntea PCR, el a ordonat construirea unei salbe de stațiuni, altele decât cele mai vechi, existente deja
Era vorba de unele total noi, luate de la zero, care să ofere relaxare „oamenilor muncii”, dar prin care să atragă și valuta turiștilor străini.
Astfel, în intervalul 1965-1973 au apărut șase astfel de stațiuni, situate în sudul litoralului, în zona dintre Constanța și Mangalia.
Citește și: Românii care merg în vacanțe în Grecia, ”bombardați” cu știri alarmiste? Ce informații sunt nereale
Poate în mod curios, majoritatea lor a primit nume de planete, lucru ce nedumerește și astăzi pe mulți români. De ce Neptun, Jupiter, Venus ori Saturn?
Una dintre explicații e relativ simplă. S-a ajuns la aceste nume deoarece, în acel moment, dictatorul și-a dorit - sigur, la sfaturile unor colaboratori, pe care încă îi mai asculta în acea perioadă - să promoveze turismul într-un mod aparte, astfel încât turiștii străini să poată reține ușor numele și să fie ușor de pronunțat pentru ei.
În plus, ele au fost alese și în contextul au fost inspirate și de fascinația oamenilor din toată lumea, în acea perioadă, în ceea ce privește Cosmosul.
Erau anii primei aselenizări, în iulie 1969 și a unei curse spațiale americano-sovietice care ținea cu sufletul la gură întreaga planetă. În plus, comuniștii înșiși erau fascinați de lumea spațială, scrie romania-misterioasa.ro.
Există, totuși, și varianta ca numele acestora să fi fost inspirate din zeitățile principale din mitologia romană. O vairantă chiar mai plauzibilă, dacă ne gândim și la Cap Aurora și la Olimp - singura concesiei făcută, eventual, mitologiei grecești.
Dar, oricum, indiferent de variantă, respectivele nume aveau înțeles pentru mai toți românii și străinii, fiind și ușor de reținut.
Neptun
Prima stațiune nou construită în sudul litoralului, la 8 kilometri de Mangalia și 30 km de Constanța, a fost Neptun, care e și numele celei de-a opta planete de la Soare, din sistemul nostru solar, dar îl desemnează și pe zeul apelor și al mărilor din mitologia romană, echivalentul lui Poseidon din mitologia grecească antică.
Lucrările de amenajare a acesteia au început în anul 1965, când, o parte din pădurea Comorova a fost tăiată, pentru a face loc noii stațiuni.
Doi ani mai târziu, au intrat în circuitul turistic primele hoteluri din Neptun, iar ulterior au fost construite alte unități de cazare, dar și spații comerciale, restaurante, parcuri de distracții și baze de agrement, conform discoverdobrogea.ro.
Înconjurată de verdeață și situată în apropierea pădurii Comorova, Neptun este una dintre cele mai verzi și mai apreciate stațiuni de la Marea Neagră, astfel că toată lumea bună voia să ajungă acolo, în vacanță.
Chiar și familia Ceaușescu a preferat Neptunul pentru a-și construi câteva vile de protocol, în care își petrecea concediul în sezonul estival.
Citește și: Turiștii români, surprinși de prețurile din Grecia. 2,5 € un gyros, șezlong - 12 € toată ziua
Această tradiție a rămas și după 1990, astfel că familiile prezidențiale ajung vara la Neptun pentru câteva zile de vacanță la mare. Unele dintre vilele de protocol de altădată au fost, însă privatizate, astfel că, oricine se poate caza acolo, dacă își permite.
Olimp
În nordul Neptunului a fost ridicat în 1970, complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, simbolul unei noi stațiuni, Olimp, dezvoltată în perioada 1967 - 1973 și socotită „pela litoralului românesc”.
Datorită faptului ca cele două stațiuni se află una în continuarea celeilalte, au fost înglobate, de fapt, într-o singură statiune pe care oamenii o numesc Neptun-Olimp.
Numele său provenea, de data aceasta, nu de la vreo planetă, ci de la muntele Olimp care, în mitologia greacă era sediul zeilor supremi ai Eladei.
Citește și: Grecia sau Turcia? Cum aleg românii cea mai bună destinație de vacanță?
De fapt, strict geografic, Olimp este prima dintre cele șase noi stațiuni ale litoralului, cuprinse între lacul Tatlageac și Mangalia, pe o distanță de 18 km, stațiuni cunoscute ca zona Comorova, după numele pădurii cea fost defrișată parțial pentru a le face loc.
De altfel, toate aceste stațiuni sunt considerate, de fapt, „cartiere” ale Mangaliei, zona purtând, din punct de vedere administrativ, denumirea de Mangalia-Nord.
Jupiter
Situată între Neptun și Cap Aurora, în apropierea pădurii Comorova și în vecinătatea lacurilor Jupiter și Tismana, stațiunea Jupiter este a doua apărută în sudul litoralului românesc.
A fost botezată ori după planetă ori după numele zeului suprem al romanilor, echivalentul lui Zeus de la greci.
Citește și: Locuri de muncă pe litoral, plătite cu 12.000 de lei/lună. Ce trebuie să știi de acești bani
Jupiter a intrat în circuitul turistic în vara anului 1968 cu primele hoteluri, însă, până în anul următor, au fost construite foarte multe unități de cazare, teatru și Satul de Vacanță.
Hotelul Paradis din Jupiter a fost, de altfel, prima unitate de cazare din sudul litoralului, dotată cu piscină.
Venus
Arhitecții și constructorii nu au stat degeaba și au construit o nouă stațiune până în vara anului 1969, botezată Venus.
Toate hotelurile acesteia au nume de fete, astfel că nu se știe exact dacă stațiunea poartă numele zeiței frumuseții la romani sau pe cel al planetei Venus, pentru a veni în continuarea celorlalte două, Neptun și Jupiter.
Citește și: Care sunt cele mai periculoase plaje de pe litoralul românesc? Multe persoane au murit
Până în anul 1972, în stațiune au fost construite noi hoteluri, iar în 1973 au fost inaugurate băile mezotermale, care folosesc calitățile nămolului terapeutic și ale apei sulfuroase din zonă.
Saturn
Următoarea pe listă este Saturn, o stațiune, aflată în apropierea municipiului Mangalia, inaugurată în 1971. La fel ca în cazul altor stațiuni, au fost construite unități de cazare și în anul următor.
Citește și: În ce lună este cel mai bine să mergi la mare? Meteorologii au anunțat vremea pentru fiecare lună
Este o stațiune balneoclimaterică, deoarece are izvoare mezotermale sulfuroase, astfel că au fost amenajate două baze de tratament în Saturn, care folosesc atât nămolul cât și apa mării și cea a izvoarelor, pentru tratarea mai multor afecțiuni, conform sursei citate mai sus.
Cap Aurora
Situată între Jupiter și Venus, stațiunea Cap Aurora este cea mai mică din sudul litoralului, dar și cea mai tânără.
Stațiunea a fost construită într-un singur an și a intrat în circuitul turistic în 1973. Numele de Aurora este preluat de la zeița dimineții, a zorilor, denumită astfel de romanii antici.
Citește și: FOTO Mamaia, cea mai scumpă stațiune de pe Litoral, are logo nou. De ce a fost aruncat cel din 2023
Hotelurile din stațiunea Cap Aurora se desfășoară în trepte și au forma unor piramide. Este foarte interesant faptul că ele poartă nume de pietre prețioase, precum Opal, Rubin, Safir, Topaz sau Diamant și au fost construite în mai puțin de un an.