VIDEO Care este cel mai lat bulevard din lume? Ai nevoie de aproape 5 minute ca să-l traversezi

DE Eduard Niculescu | 08.06.2024 - 07:40
Care este cel mai lat bulevard din lume - Foto: odditycentral.com

Care este cel mai lat bulevard din lume? Dacă vi se părea că durează mult până traversați o arteră principală prin București sau alt oraș mare al țării, înseamnă că încă n-ați văzut un adevărat Goliat al bulevardelor. Pentru a ajunge de pe o parte pe alta, e nevoie de 5 minute.

SHARE

Care este cel mai lat bulevard din lume? „Monstrul” construit în aproape o jumătate de secol necesită aproape 5 minute pentru a fi traversat. Lățimea lui este mai mare decât lungimea oricărui teren de fotbal existent la ora actuală.

Care este cel mai lat bulevard din lume? Ai nevoie de aproape 5 minute ca să-l traversezi

Bulevardul 9 iulie din Buenos Aires, Argentina, deține recordul consemnat și de Cartea Recordurilor pentru cel mai lat bulevard din lume, cu aproximativ 140 de metri. 

Are în total 16 benzi, astfel încât traversarea dintr-o parte în alta este o adevărată aventură.

9 iulie reprezintă o dată foarte importantă pentru argentinieni, la 9 iulie 1816 fiind declarată independența țării față de Spania.

Citește și: Care a fost cel mai mare cutremur din România? Top 5 cele mai puternice seisme din țara noastră

Istoria bulevardului poate fi urmărită până în zilele de glorie ale capitalei argentiniene, între cele două războie mondiale, când Buenos Aires era supranumit „Parisul Americii de Sud”, potrivit odditycentral.com.

Astfel, autoritățile locale au decis să consolideze această reputație prin construirea unei infrastructuri monumentale ,inspirate de Champs Elysee din Paris.

Numai că o simplă copie nu era suficientă, ei doreau ceva mai mare, mai impresionant, așa că au optat pentru o autostradă urbană care să treacă prin centrul orașului și care să aibă o lățime dublă față de faimosul bulevard francez.

A fost un proiect colosal care a durat aproape jumătate de secol până la finalizare, dar, în 1980, Bulevardul 9 iulie a fost, în sfârșit, terminat. Acesta deține în continuare recordul pentru „cel mai lat bulevard din lume” și-l puteți admira în clipul de mai jos.

Crearea unui spațiu suficient pentru un bulevard mai lat decât oricare altul în centrul unei metropole a fost în sine o provocare imensă.

Ea a dus la demolarea a 60.000 de metri pătrați de imobile urbane și la strămutarea a mii de locuitori, doar pentru a finaliza prima sa secțiune.

Astăzi, artera a rămas  la fel de impresionantă ca atunci când a fost inaugurată, în 1980, dar de două ori mai haotică.

Citește și: Locul din România cu cel mai curat aer. Tot mai mulți turiști vor să meargă acolo în vacanță

Cu un total de 16 benzi de la o parte la alta, la care se adaugă patru benzi suplimentare pentru autobuzele de transport public, o zonă pietonală centrală și nu mai puțin de șapte trotuare între benzile pentru mașini, este nevoie de ceva timp pentru a o străbate.

Un internaut s-a filmat recent în timp traversa de pe o parte pe alta a bulevardului, iar acest lucru i-a luat 4 minute și 17 secunde. Și asta, în condițiile în care a spus că mergea mai repede decât o face de obicei.

În acest timp este curprins și cel pe care l-a petrecut așteptând la semafor. Dar, oricum, spre comparație, traversarea unui bulevard „normal” durează în medie doar 25 de secunde.

Citește și: Care sunt bulevardele dotate cu sistem nou de iluminat? Cu cât se micșorează consumul de energie?

Interesant este că „9 Iulie” și-a adjudecat titlul de „cel mai lat bulevard din lume” cu ajutorul altor două străzi. Pe partea de est a bulevardului se află strada Carlos Pellegrini, iar la vest, strada Cerrito.

În practică, ambele funcționează ca benzi suplimentare pentru bulevard, astfel încât cele șase benzi combinate ale acestora sunt luate în considerare atunci când se măsoară lățimea bulevardului. Fără ele, acesta ar avea doar 120 de metri lățime, față de 140 de metri, cât este oficial.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te