Cercetătoarea care a ratat Premiul Nobel, murind la 37 de ani. În 1962, trei oameni de știință primeau prestigiosul premiu pentru Fiziologie sau Medicină, în legătură cu ceea ce ei au numit „secretul vieții”.
Însă o persoană a lipsit de la ceremonia de decernare a Nobelului, una a cărei activitate a fost vitală pentru descoperirea structurii ADN-ului, chimista britanică Rosalind Franklin.
Cercetătoarea care a ratat Premiul Nobel, murind la 37 de ani. Munca sa la descifrarea ADN, uitată
În România este ultracunoscut cazul omului de știință Nicolae Paulescu, cel care a descoperit primul tratament eficace al diabetului cu ajutorul unui extract pancreatic, pe care l-a denumit pancreină.
Dar, în 1923, Nobelul pentru „Fiziologie sau Medicină”, le-a fost acordat altor doi savanți, Frederick G. Banting și John Macleod, exact „pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om”, cu ajutorul a ceea ce ei au numit „insulină”.
Astfel, la nivel mondial, munca lui Paulescu a trecut în umbră, creditul pentru uriașa descoperire revenindu-le, pentru totdeauna, celor doi.
Aproape patru decenii mai târziu, acest lucru avea să se repete, aproape identic, cu alte personaje în rolurile principale.
Citește și: Academia Română trece sub tăcere nazismul și legionarismul a doi fizicieni pe care i-a publicat
Mai întâi, la 28 februarie 1953, biologii moleculari James Watson și Francis Crick de la Universitatea Cambridge au stabilit că structura acidului dezoxiribonucleic sau ADN - molecula care conține codul genetic unic pentru orice individ - este un polimer dublu helix, adică o spirală formată din două „panglici” de ADN înfășurate una în jurul celeilalte.
De atunci, imaginea spiralată a ADN-ului a devenit una dintre cele recognoscibile din lume. După nouă ani, în 1962, cei doi, împreună cu biofizicianul Maurice Wilkins, au primit tot Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină chiar pentru această istorică descoperire.
Dar, de la ceremonia de decernare a premiului a lipsit tocmai persoana care, înaintea tuturor, ajunsese foarte aproape de descoperirea structurii ADN-ului, Rosalind Franklin.
Născută la 25 iulie 1920, în Notting Hill, Londra, aceasta a fost chimist și cristalograf cu raze X care a studiat ADN-ul la King's College din Londra între 1951 și 1953, iar datele sale nepublicate au deschis calea către descoperirea lui Watson și Crick.
Rosalind Franklin a murit în 1958, la doar 37 de ani - Foto: Profimedia Images
Din păcate, în 1962, Franklin decedase deja de patru ani, în 1958, la doar 37 de ani, din cauza unui cancer ovariani.
Dar dacă lipsa ei de pe lista „Nobelizaților” putea să fie justificată tocmai prin moartea sa, premiul neacordându-se postum, nemenționarea activitășii sale importante în domeniu s-a transformat într-o ignorare nefirească a muncii acesteia.
Eșecul ei de a fi recunoscută pentru aceast decoperire a început să mocnească după publicarea bestsellerului lui James Watson, „The Double Helix: A Personal Account of the Discovery of the Structure of DNA”, în 1968, în care acesta îi face un portret foarte puțin măgulitor lui Franklin, conform history.com.
Premiul Nobel, acordat altor savanți pentru descoperirea făcută de ea
„Watson a portretizat-o pe Franklin ca pe un fel de figură malefică - o persoană școlărească și șireată”, spune Nathaniel Comfort, un istoric al medicinei de la Universitatea Johns Hopkins care lucrează la o biografie a celebrului biolog molecular.
Citește și: Fizicianul care a descoperit ”particula lui Dumnezeu” a murit. Avea 94 de ani
De asemenea, Watson a povestit în cartea sa că el și Crick au avut acces la datele lui Franklin fără știrea acesteia, inclusiv la celebra „fotografie 51”, o imagine cu raze X a ADN-ului care l-a convins imediat pe Watson că structura moleculei trebuie să fie o elice.
Modul în care Watson a tratat-o pe Franklin în cartea sa a provocat o reacție dură din partea celor care o considerau pe aceasta o victimă a trădării, a sexismului și a misoginismului.
Reacția a venit inclusiv din partea prietenei lui Franklin, Anne Sayre, care a publicat o biografie a acesteia în 1975.
Tot Nathaniel Comfort susține că această viziune - cea a lui Watson - ascunde inclusiv adevărul mai complicat al contribuțiilor lui Franklin în această privință.
După cum au susținut el și Matthew Cobb într-un articol publicat în 2023 în Nature, o reconsiderare a dovezilor disponibile sugerează că Franklin ar trebui să fie recunoscută nu ca un martir, ci ca un partener cu contribuție egală cu a laureaților Nobel la rezolvarea problemei structurii ADN-ului.
În 1951, Rosalind Franklin s-a alăturat unei echipe de biofizicieni condusă de John Randall la King's College, care folosea cristalografia cu raze X pentru a studia ADN-ul. Molecula fusese descoperită în 1869, dar structura și funcția sa nu erau încă înțelese.
După ce a învățat cristalografia cu raze X la un laborator guvernamental din Franța, era deja expertă în această tehnică științifică, care presupune emiterea de raze X către structuri cristaline și fotografierea modelelor create de atomii din structuri care deviază razele X.
Măsurând dimensiunile, unghiurile și intensitatea modelelor, cercetătorii pot crea o imagine tridimensională a structurii cristaline.
Încă de la început, Franklin a intrat în conflict cu Wilkins, care era adjunctul lui Randall, și cei doi au început să lucreze în mare parte separat unul de celălalt.
Muncind pe cont propriu, Franklin a împărtășit informațiile esențiale despre ADN pe care le descoperise în cadrul unui seminar din noiembrie 1951, la care a participat și - exact - viitorul laureat Nobel, James Watson.
„Notele ei pentru acea prelegere sunt foarte detaliate”, spune Comfort, adăugând că Franklin a presupus inițial că ambele forme identificate de ea aveau o structură elicoidală.
„Ea descrie ADN-ul ca o elice mare, descrie cele două forme și prezintă diferențele dintre ele, precum și modul în care structura trece de la A la B, în funcție de umiditatea relativă din camera de probă”.
În următorii cinci ani, Franklin a condus o echipă de cercetători care au studiat acidul ribonucleic sau ARN în virusuri precum poliomielita și virusul mozaic al tutunului (TMV).
Diagnosticată cu cancer ovarian în 1956, Franklin și-a continuat activitatea până cu câteva zile înainte de moartea sa, în aprilie 1958, la doar 37 de ani.
Citește și: Povestea primei românce doctor în filosofie la Sorbona: Pensionată forțat, comuniștii o închid
Ea a rămas în contact regulat cu Watson și Francis Crick și după ce a părăsit King's College, devenind chiar bună prietenă cu Crick și soția acestuia, Odile.
Excluderea nedreaptă a lui Rosalind Franklin de la Premiul Nobel, combinată cu portretul sexist al lui Watson în cartea sa, i-a determinat pe mulți să o vadă ca pe o victimă a șovinismului și a trădării.
O viziune mai obiectivă și detașată a evenimentelor dezvăluie un om de știință care a contribuit în egală măsură la descoperirea structurii ADN-ului, precum și un deschizător de drumuri în domeniul foarte important al virologiei, acea parte a microbiologiei ce studiază virusurile.
Dar doza de nedreptate față de toate realizările sale, inclusiv a celor care, practic, nu doar au dus mai departe, ci au și profitat de cercetările sale, i-au făcut pe mulți s-o considere „eoina uitată a ADN-ului”.
