Teoretic Comisarul Tudor Miclovan este un comisar de poliție fictiv interpretat de actorul și regizorul de film Sergiu Nicolaescu în filmele Cu mîinile curate (1972), Ultimul cartuș (1973), fiind urmat de Comisarul Moldovan în filmele Un comisar acuză (1974), Revanșa (1978), Duelul (1981) și Supraviețuitorul (2008).
Practic, Nicolaescu s-a inspirat din viața unui un comisar de poliție, ulterior maior de miliție din România, numit Eugen Alimănescu.
„Bandinții dormeau noaptea îmbrăcați în haine de stradă ca să poată să fugă imediat la o adică, în cazul în care oamenii lui Alimănescu încercuiau casele. După ce-i împușca în cap, comsiarul îi lăsa câteva zile la răscrucile străzilor ca să-i vadă și ceilalți infractori și să le piară pofta de rele”, povestește Dan-Silviu Boierescu în „Cartea neagră a Bucureștilor de altădată” completând că aceste lucruri s-au întâmplat aievea din 1944 până în 1946.
Citește și: Adulat de spectatori, Ovidiu Iuliu Moldovan a murit singur și în uitare. Marele regret al actorului
Alimănescu a fost recuperat de comuniști care l-au transformat într-o măciucă împotriva dușmanilor de clasă. Sergiu Niciolaescu l-a folosit atunci când a conturat personajul comisarului Miclovan/Moldovan, dar i-a cosmetizat imaginea. Gheorghe Dinică a interpretat personajul căutat de comisarul Moldovan în film.
Dinică a crescut în Giulești și își amintește că „aceste clanuri mafiote din Giulești erau de nestăpânit până a intervenit în forță celebru, dar controversatul comisar Alimănescu, după unii erou, după alții el însuși un tâlhar mai sofisticat, iar la finalul anilor 50 un odios instrument al organelor de represiune.
Alimănescu a căpăttat o aureolă mitică și datorită personajului cinematografic întruchipat de Sergiu Nicolaeuscu și în care personajul negativ era sadicul Parapian, jucat de Dinică”.
Călăul folosit de comuniști
Alimănescu a intrat în Miliție după venirea comuniștilor. Cel mai celebru caz rezolvat de Alimănescu a fost spargerea de la BNR Brașov, în care Voinescu și Cairo, apropiați ai ministrului de interne Teohari Georgescu, au jefuit, ca în filme, sediul băncii și au furat un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur.
Se remarcă prin cruzime și utilizarea torturii în cazul grupului Arnăuțoiu. Matilda Jubleanu este torturată pentru a spune unde sunt ascunși părinții și fratele ei.
Cicerone Ionițoiu scrie în "Morminte fără cruce":
„Canalul Morții trebuia săpat, și erau și alte lucrări în perspectivă, o dată ce problema mâinii de lucru nu se mai punea: rezervele erau suficiente. Printre deținuții politici de aici se găsea și un criminal, Alimănescu. Fusese adus de la lagărul Midia dintre cei de drept comun, care voiau să-l linșeze. După ce omorâse sute de borfași cu care operase ani de zile, intrase în securitate. A participat alături de trupele Ministerului de Interne la lichidarea mișcării de rezistență, la început în Banat, împotriva colonelului Uță, apoi în Făgăraș. Dar nu a apucat s-o lichideze, pentru că a fost arestat. De la Ocnele Mari a ajuns la Midia, de unde a fost salvat de administrație din mâinile colegilor de drept comun și adus la Kilometrul 4, lângă Cernavodă."
În vara anului 1949, într-o ședință la cel mai înalt nivel din cadrul Ministerului de Interne, la care au participat ministrul Teohari Georgescu, ministrul adjunct Marin Jianu, directorul Securității, Gheorghe Pintilie și adjunctul său, Alexandru Nicolschi, s-a luat decizia ca toți cei care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și care fuseseră condamnați la peste 15 ani de închisoare să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete.
Eugen Alimănescu a fost desemnat să ducă la îndeplinire aceste execuții extrajudiciare pe care le-a dus la îndeplinire de-a lungul anului 1950: 6 membri ai grupului Spiru Blănaru, 13 din grupul maiorului Nicolae Dabija, și peste 30 de mebri ai rezistenței dobrogene, închiși la Gherla, Aiud și Pitești.
Înfundat de comuniști
Alimănescu, în realitate un fost interlop, este arestat pentru fraudă în gestiunea banilor folosiți pentru recrutarea informatorilor și este închis la Canal, ca infractor de drept comun. Eliberat după doi ani, ajunge gestionar al unui debit de tutun în zona Pieței Dorobanți din București. Este arestat din nou, pentru nereguli în gestiune și dispare definitiv, în circumstanțe necunoscute. În 1952 este menționat ca fiind deținut la Canal.
Pe 26 decembrie 1951 s-a clasat dosarul, iar actul de deces este datat 1958, amintește într-un portret realizat de wikipedia.
