Cine a fost escrocul care a vândut Taj Mahal de trei ori? A evadat de zece ori din închisoare și a executat doar o mică parte din sentințele care au însumat nu mai puțin de 113 ani. Se lăuda că nicio închisoare din India nu-l poate reține și că, atâta timp cât există un polițist necinstit, el va găsi întotdeauna o cale de a ieși.
Cine a fost escrocul care a vândut Taj Mahal de trei ori? A evadat de zece ori din închisoare
Pus la loc de cinste în galeria celor mai mari escroci din istorie, indianul Natwarlal (născut în 1912, cu numele real de Mithilesh Kumar Srivastava, a fost un escroc cunoscut pentru infracțiunile sale foarte mediatizate și evadările din închisoare.
Dar cele mai frapante arlatanii au inclus „vânzarea” - chiar de mai multe ori - a celebrului monument din secolul al XVII-lea, Taj Mahal, dar și a sediului președinției indiene, Rashtrapati Bhavan, a Palatul Parlamentului din India și a Fortului Roșu, un alt monument istoric de mare ănsemnătate al țării.
Mithilesh Kumar Srivastava - sau Natwarlal - făcea parte dintr-o rasă rară de escroci numiți „infractori-strategi”.
Citește și: Afacerile legale ale interlopilor: imobiliare, firme de pază, transport și IFN pentru împrumuturi
El nu avea nevoie de arme pentru a jefui oamenii de bani sau pentru a devaliza o bancă. Expertiza sa consta în a dispărea nu numai de la locul faptei, ci și din închisorile din întreaga țară, conform nationalheraldindia.com.
Până în 1987, cel mai mare escroc din India evadase din închisoare de 10 ori. Acest lucru, plus faptele sale nelegiuite, dar incredibil de îndrăznețe, l-au transformat într-un adevărat mit în India, supranumele său devenind un brand.
Astfel, dacă ești o personalitate manipulatoare în viața publică, cel mai probabil, chiar și astăzi, vei fi numit Natwarlal.
Născut în 1913 în satul Ruiga din districtul Siwan din Bihar, originile lui Mithilesh Kumar Srivasatava sunt învăluite în la fel de mult mister ca întreaga sa viață.
În timp ce unele relatări susțin că provenea dintr-un mediu plebeu, la fel ca restul Indiei, altele susțin că aparținea unei clase înstărite, proprietară de pământ.
A fost un băiat excepțional de inteligent, priceput la toate, mai puțin la matematică, deși nu era interesat de studii.
Fiecare anti-erou merită o poveste de origine pe măsură, iar Natwarlal are parte chiar de două. Prima spune că, după o ceartă cu profesorul său, tatăl lui a pedepsit insolența fiului și l-a bătut măr. A doua zi, tânărul Mithilesh a dispărut.
Rashtrapati Bhavan, sediul președinției indiene - Foto: Profimedia Images
Cealaltă poveste este că și-a descoperit abilitatea de a falsifica semnături atunci când un prieten de familie al său, care își spunea doar numele de familie, „Sahay”, l-a trimis să depună niște bani la bancă.
Mithilesh a copiat semnătura lui Sahay și și-a descoperit abilitatea de a falsifica fără probleme. Pe parcursul unei perioade de timp, a retras peste 1 000 de rupii din cont. Când a fost descoperit, a dispărut.
Cel mai mare escroc din India a trăit până la 97 de ani
Deși poveștile sunt diferite, ele au un punct comun - dispariția lui Mithilesh Srivastava și apariția lui Natwarlal. O mișcare pe care o va perfecționa în anii următori.
De-a lungul vieții sale, poliția a vrut să-l bage după gratii, dar el a reușit întotdeauna să fie cu un pas înainte.
Recordul său de evadări din închisoare l-a transformat în legenda care este astăzi. A fost arestat de poliție de mai multe ori și a fost închis în baza unor acuzații dure, referitoare la conspirație criminală și falsificare, pentru care a primit ani grei de temniță, în total 113 ani, dar niciodată nu a stat dincolo de gratii pentru prea mult timp.
Fugind la Calcutta, Natwarlal s-a înscris ca student pentru o diplomă de licență în comerț, în timp ce lucra ocazional ca agent de bursă. De asemenea, a încercat să înființeze o afacere cu țesături, dar nu a reușit.
Întrucât tatăl lui Natwarlal a fost șef de gară, acesta cunoștea informații despre industria transportului feroviar de marfă din India.
De asemenea, diploma sa de licență în comerț și stagiul său ca agent de bursă i-au oferit cunoștințe despre regulile bancare. Abilitatea sa de a falsifica documente și semnături l-a ajutat să realizeze cu succes escrocheriile.
După prima sa arestare, în 1937, pentru furtul a nouă tone de fier, Natwarlal și-a schimbat temporar tactica.
Citește și: Cum te trezeşti pe OLX cu contul bancar golit de bani. Descrierea detaliată a escrocheriei
Potrivit poliției, el vizita prostituate în mod regulat, le dădea băutură alterată, le fura bijuteriile și banii și fugea. Cu toate acestea, Natwarlal a considerat curând această tactică prea periculoasă și s-a întors la escrocherii.
Se spune că Natwarlal a înșelat sute de proprietari de magazine, bijutieri, bancheri și străini cu lakh-uri de rupii, folosind mai mult de cincizeci de pseudonime pentru a-și masca identitatea.
Fortul Roșu, construit în secolul al XVII_lea, a fost reședința foștilor împărați moguli ai Indiei - Foto: Facebook/Red Fort India
Adesea folosea idei noi pentru a înșela oamenii, cum ar fi un caz din anii 1950, în care a înșelat Punjab National Bank cu 650.000 de rupi, într-o escrocherie care implica transport feroviar și saci de orez. Deși a fost prins, a evadat din arestul poliției.
În 1957, el a executat cea mai strălucită evadare a sa. Natwarlal fusese arestat în Meerut sub acuzația de înșelăciune și fusese întemnițat la închisoarea Lucknow cu un an înainte. În acest timp, a avut un colaborator apropiat care purta numele său de familie, „Kapoor”.
Acest asociat avea o singură sarcină: să aducă cadouri unuia dintre temniceri, Abdul Rehman Khan. Îi aducea în mod regulat tot felul de cadouri lui Khan, care era încet-încet convins.
Odată ce temnicerul s-a înmuiat, Natwarlal i-a oferit o sumă de 500.000 de rupii, cu condiția să-i permită să evadeze, mai scrie sursa citată.
Kapoor a jucat rolul de intermediar, iar temnicerul a mușcat momeala. În ziua convenită, Kapoor a venit cu banii, iar Khan a verificat cutia plină de bancnote până a fost mulțumit.
Așa cum a promis, a trimis o uniformă de superintendent în celula lui Natwarlal. Acesta a îmbrăcat-o imediat, a ieșit din închisoare pe ușa din față și a dispărut într-o mașină care îl aștepta.
După dispariția lui Natwarlal, Khan, entuziasmat, și-a examinat prada, dar a constatat cu groază că doar stratul superior al cutiei conținea bancnote autentice - dedesubt erau doar bucăți de hârtie!
Ce s-a întâmplat în continuare a continuat să îi nedumerească pe experții criminaliști până în ziua de azi: cutia a luat brusc foc, iar banii au fost incendiați.
Natwarlal a fost condamnat, în total, în nu mai puțin de 80 de cazuri, primind sentințe care au însumat circa 113 ani de închisoare, din care n-a efectuat nici 20.
Mai mult, după o inundație care a devastat și sediul de poliție care păstra dosarele pentru o bună parte dintre fărădelegile acestuia, documentele au fost distruse de ape, astfel că n-au mai rămas ca probe decât ilegalitățile făcute de escroc până la 44 de ani.
Dar cele mai uimitoare fărădălegi ale lui Natwarlal sunt legate de vânzarea unor monumente simbolice pentru India, precum Taj Mahal, faimoasa contrucție ridicată de împăratul Shah Jahan drept mausoleu pentru soția sa, Mumtaz Mahal.
Clădirea a fost construită între 1630 și 1653 și se află în patrimoniul mondial UNESCO. Dar rapoartele indică faptul că escrocul indian a reușit să-l vândă nu o dată, ci chiar de trei ori, potrivit timesofindia.indiatimes.com.
El „poza” în oficial guvernamental indian și aborda turiști străini ce i se păreau a fi foarte bogați, după are le propunea tranzacția, invocând diverse „rațiuni e stat” pentru acest lucru.
Citește și: Escroc ”infiltrat” printre polițiști. Mergea la razii, audia martori și dădea sfaturi. Are 8 clase
Absolut halucinant, cu aceeași tactică a reușit să vândă, tot de mai multe ori, și Rashtrapati Bhavan, sediul președinției indiene, dar și Palatul Parlamentului din India, precum și Fortul Roșu, un alt monument istoric de imensă valoare pentru țara sa.
Natwarlal a fost arestat pentru ultima oară în 1996. Însă escrocul care deja ajunsese la vârsta de 84 de ani, imobilizat într-un scaun cu rotile, a reușit să le scape polițiștilor, în timp ce era transportat la un spital din închisoarea Kanpur.
Ca și viața sa, și moartea lui Natwarlal rămâne învăluită în mister. Avocații săi au susținut că acesta a murit pe 25 iulie 2009. asta însemnând că a trăit până la vârsta de 97 de ani. Dar fratele său, Ganga Prasad Srivastava, a susținut că l-a incinerat în 1996 la Ranchi.
Însă, ca în multe aspecte ale vieții lui Natwarlal, adevărul e învoluit în mister, unul care l-a și transformat pe îndrăznețul indian într-o legendă.