Cum o visează văduvul ei pe Ileana Stana-Ionescu și ce a făcut cu lucrurile ei, inclusiv verigheta. Pe 30 iunie 2024, România a pierdut o legendă a filmului și teatrului, în persoana talentatei Ileana Stana-Ionescu, care s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. La cererea sa, în ciuda opunerii multora, actrița a fost incinerată, pe data de 8 iulie 2024.
Cum o visează văduvul ei pe Ileana Stana-Ionescu și ce a făcut cu lucrurile ei, inclusiv verigheta
La săptămâni bune după pierderea ei, văduvul său, actorul Andrei Ionescu, a povestit presei cum face față absenței sale. Ajuns la onorabila vâstă de 96 de ani, distinsul actor îi simte enorm lipsa celei cu care și-a împărțit cea mai mare parte a vieții.
Citește și: Cine este fiul Ilenei Stana Ionescu care vine la înmormântarea ei din America. Are o meserie nobilă
„Am visat-o pe Ileana, destul de des, dar cu chipul ei de când era tânără. Îmi apar în vis secvențe de când eram împreună, pe scenă, de pe la teatru, de la repetiții. Par mai degrabă niște flash-uri din trecut. Așa îmi mai alin dorul de ea.
Casa e tare goală fără Ileana, dar m-am împăcat cu gândul că nu mai e. A suferit mult, în ultimii ani, a scăpat de suferința bolii. Era inevitabil sfârșitul, nu mai avea șanse să se vindece”.
Boala incurabilă de care suferă actorul Andrei Ionescu: ”Aproape nici nu mai văd”
„Nu-mi gătesc eu, ci doamna care ne-a ajutat mereu. Pentru mine ar fi greu să prepar ceva, mai ales că aproape nici nu mai văd mâncarea din farfurie. Eu sufăr de o boală oculară, cu risc de a nu mai vedea deloc, peste câțiva ani. Am 96 de ani, de la o vreme a crescut durata de viața, în toată lumea. E un lucru bun. Niciun om nu vrea să moară, indiferent de vârstă. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care o am în plus!”
Florin Piersic a fost un sprijin moral real pentru Andrei Ionescu, conform mărturisirilor celui din urmă. „M-a sunat Florin Piersic, am vorbit cu el, m-a încurajat. El a ținut foarte mult la Ileana, au jucat împreună la Teatrul Național. Era însă tare revoltat că a venit prea puțină lume la priveghiul ei, care a avut loc la capela Cimitirului Bellu Catolic din București.
Dar, generația tânără nu o știe, iar cei în vârstă s-au temut de caniculă. Nu au fost însă nici măcar colegii cu care Ileana a jucat în ultima piesă, la Național. Ileana a fost o actriță mare, a avut o pensie bună, avea și indemnizație de merit. Eu am o pensie mai mare decât avea ea, mă descurc cu banii”.
Citește și: Ion Iliescu despre regretata Ileana Stana-Ionescu: „rămâne un exemplu pentru femeile din politică”
Ce s-a întâmplat cu bunurile Ilenei Stana-Ionescu după decesul acesteia
„Am mai dat din hainele Ilenei, am mai donat la o biserică, ea a avut multe rochii, era tare cochetă. Vreau să le dau de pomană, nu vreau să le arunc!
Aș dona și la o asociație, pentru oamenii sărmani, la casele de ajutor. Caut doamne cărora să le dau din lucrurile Ilenei. Verigheta ei însă am păstrat-o, e marea amintire a dragostei noastre”, a mărturisit, sfâșiat de durere, marele actor Andrei Ionescu.