Cum să reziliezi un contract de telefonie fără să plătești taxa de reziliere. Ce spune Legea

DE Daniel Toșa | Actualizat: 17.01.2025 - 23:02
Cum să reziliezi un contract de telefonie fără să plătești taxa de reziliere. Ce spune Legea - Foto: Profimedia images
Cum să reziliezi un contract de telefonie fără să plătești taxa de reziliere. Ce spune Legea - Foto: Profimedia images

Cum să reziliezi un contract de telefonie fără să plătești taxa de reziliere. Vrei să renunți la abonamentul de telefonie mobilă, dar ți se cere să plătești o taxă de reziliere? Află ce prevede legea, cum să eviți plata acestei taxe.

SHARE

Cum să reziliezi un contract de telefonie fără să plătești taxa de reziliere? Rezilierea unui contract de telefonie mobilă nu ar trebui să implice plata unei taxe de reziliere, însă unii operatorii de telefonie profită de faptul că nu toți românii cunosc legea care îi protejează.

Cum să reziliezi un contract de telefonie fără să plătești taxa de reziliere. Ce spune Legea

Conform Legii nr. 193/2000, operatorii de telefonie mobilă nu au dreptul să impună clienților plata unei taxe de reziliere atunci când aceștia doresc să închidă un abonament.

Potrivit legii, orice clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților este considerată o clauză abuzivă.

Dacă nu ai avut posibilitatea de a negocia taxa de reziliere la momentul semnării contractului, aceasta poate fi considerată abuzivă. Avocații de la Mușat și Asociații susțin că o astfel de clauză poate fi contestată, iar utilizatorii nu sunt obligați să o accepte.

Sursa foto: Profimedia images

Pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a rezilia contractul

1. Notificarea operatorului de telefonie mobilă

Este obligatoriu să anunți operatorul cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care dorești să înceteze contractul. Poți face acest lucru printr-o notificare trimisă prin e-mail, fax sau scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Este important să păstrezi o dovadă a trimiterii notificării.

2. Evitarea formularelor de reziliere propuse de operator

Unele companii de telefonie mobilă îți pot trimite formulare de reziliere care conțin clauze ce permit operatorului să ceară despăgubiri. Fii atent la termenii și condițiile specificate în aceste formulare.

3. Reclamație la ANPC

Dacă operatorul insistă să plătești o taxă de reziliere nejustificată, poți trimite o reclamație la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Reclamația trebuie să includă o descriere a situației, copii ale documentelor relevante (contract, notificare de reziliere, răspunsul operatorului) și o cerere clară de soluționare a cazului. ANPC are la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde.

4. Contactarea ANCOM

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) are, de asemenea, atribuții în supravegherea relației dintre consumatori și furnizorii de servicii de comunicații electronice.

ANCOM menționează că utilizatorii au dreptul să se retragă din contractele încheiate la distanță în termen de 14 zile calendaristice, fără a invoca vreun motiv.

Sursa foto: Profimedia images

Ce să faci dacă ți se cere plata taxei de reziliere

Dacă ți se solicită plata taxei de reziliere, urmează acești pași:

Refuză plata și solicită clarificări în scris. Întreabă operatorul pe baza cărui articol de lege îți cere să achiți această taxă.

Depune o reclamație la ANPC. Adaugă toate documentele relevante și solicită o soluționare.

Consultă un avocat dacă cazul nu se rezolvă. Dacă taxa de reziliere nu este justificată legal, ai șanse mari să obții câștig de cauză.

Când operatorul poate solicita despăgubiri

Deși taxa de reziliere este considerată abuzivă, există câteva situații în care operatorii de telefonie mobilă pot solicita despăgubiri:

- Dacă ai achiziționat un telefon, tabletă sau alte echipamente la preț promoțional odată cu semnarea contractului de abonament. Dacă închizi contractul înainte de termen, ți se poate cere să plătești diferența dintre prețul de piață și prețul redus al dispozitivului.

- Dacă ai beneficiat de oferte speciale (de exemplu, reduceri la abonament) în baza unui contract cu perioadă minimă de valabilitate.

- Dacă ai beneficiat de servicii gratuite sau reduceri la tarife (de exemplu, internet gratuit pentru o perioadă limitată) oferite ca parte a contractului.

Dacă ai încheiat contractul la distanță (online, telefonic) sau ai primit un echipament (telefon, tabletă) odată cu contractul, ai dreptul de a te retrage din contract în termen de 14 zile calendaristice fără a invoca un motiv. Termenul se calculează de la data primirii produsului.

Pentru a-ți exercita dreptul de retragere, trebuie să informezi operatorul în scris și să returnezi produsele primite. De asemenea, este posibil să fie necesar să plătești contravaloarea serviciilor deja utilizate până la momentul notificării.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te