Victor avea 46 de ani și o viață liniștită la Cluj. Lucrase ca inginer în diverse companii, avusese prietene, dar niciuna nu reușise să-i câștige inima cu adevărat.
Viața lui părea completă, dar nu și plină. Era mulțumit de cariera sa și de confortul unui trai singuratic, însă simțea că ceva lipsea.
Poate că era timpul pentru o schimbare, dar nu știa cum sau când va veni această schimbare.
Totul părea să se petreacă în jurul lui fără să-l atingă prea tare...
Cum un sat din Maramureș și o poză veche au adus prima iubire în viața unui bărbat de 46 de ani
În vara aceea, Victor a hotărât să petreacă câteva săptămâni în satul bunicilor săi din Maramureș.
Petrecuse acolo mare parte din copilărie, dar viața îl dusese departe, la oraș, unde își construise viața pe care o avea acum și pentru care mulți îl invidiau.
Satul în care crescuse era mic, cu ulițe înguste și case din lemn, iar aerul curat îi aducea aminte de clipele când, împreună cu bunicii, mergea cu ei la câmp și se juca în iarba verde și se ascundea prin pădurea de la marginea satului.
Citește și: Aruncată în azil de fiul pentru care s-a sacrificat, o bătrână a primit un miracol divin de Crăciun
Într-o zi, în timp ce se plimba prin sat, a întâlnit-o pe Irina.
Era o femeie frumoasă, cu părul negru, bogat și ochi verzi care păreau să spună povești.
Au avut o conversație lejeră, la micul magazin din sat, despre peisaj, tradiții și viața din sat, dar ceva în privirea Irinei îl atrăgea ca un magnet. Inima îi bătea cu putere cum nu o mai făcuse vreodată.
Îi plăcea felul în care râdea, felul în care vorbea calm dar plin de pasiune, respect și dragoste despre locurile pe care le iubea, dar și cum părea atât de conectată la acea lume simplă, dar profundă.
Irina locuia într-o casă veche, moștenită din generație în generație, aproape de marginea satului, și îl invitase să o viziteze.
Citește și: Soțul mi-a adus un tocător în pat când eram foarte bolnavă, ca să pot totuși să-i gătesc cina
Victor a acceptat pe loc, entuziast, invitația sătencei.
A doua zi, și-a pus hainele bune, ”de duminică”, a luat o sticlă de vin adusă de acasă și s-a dus glonț la Irina.
Când a intrat în casa Irinei, a fost învăluit instnat de o atmosferă familiară și de o căldură neobișnuită, aproape magică. Era ca și cum ceva în acea încăpere îi vorbea.
La un moment dat, în timp ce se plimba prin sufragerie, ochii lui s-au oprit asupra unei fotografii de familie care stătea pe un raft vechi.
Era o poză alb-negru dintr-o vreme demult apusă, în care se vedeau bunicii lui, stând la o masă, zâmbind. În fundal, se vedea un băiat de vârsta lui de atunci, iar Victor a simțit un fior rece pe șira spinării.
„Asta e... chiar sunt bunicii mei!”, a spus el, aproape șocat. „Eu sunt în poza asta! Cum... cum ai ajuns să ai fotografia asta?”
Irina a zâmbit, cu un aer ușor confuz, dar și cald.
„E o poveste în spatele prezenței acelei poze aici. Bunicii mei și cu cei din poză erau prieteni foarte buni.
Am crescut cu poveștile lor despre acea perioadă, iar fotografia aceasta era printre amintirile lor prețuite.
Am găsit-o într-o cutie veche când am renunțat la câteva dintre lucrurile lor.
Nu știu de ce, dar am simțit nevoia să o păstrez, deși nu înfățișa pe nimeni din familia mea și alții, cel mai probabil, ar fi înstrăinat-o fără remușcări.”
Victor a început să râdă, un râs ușor nervos, dar și amuzat de coincidența pe care tocmai o descoperise.
„Asta este incredibil! Nu-mi vine să cred! Care erau șansele să te găsesc tocmai pe TINE așa?”
Conversația dintre ei a continuat până seara, iar Victor a simțit cum conexiunea cu Irina devine tot mai profundă.
În zilele care au urmat, au petrecut mai mult timp împreună, iar Victor a început să înțeleagă că, poate, acea legătură tăcută care se formase în jurul lor nu era doar o simplă coincidență.
Întregul sat părea să aibă o energie diferită, iar ei doi se simțeau ca două piese de puzzle care s-au întâlnit într-un mod neașteptat.
După câteva săptămâni, când Victor se pregătea să se întoarcă la Cluj, Irina i-a spus, cu îndrăzneală:
„Nu știu cum să-ți spun, dar am simțit că te cunosc de o viață. Poate că a fost ceva predestinat, cine știe.”
Victor a privit-o în ochi și a simțit pentru prima dată în viața lui o certitudine clară. Tot ce simțise, valul copleșitor de sentimente intense și confuze care-l cuprinsese și nu îi dădea pace din momentul în care ochii lui au coborât pentru prima oară asupra Irinei devenise limpede acum.
Poate că dragostea nu vine atunci când te aștepți, dar, când vine, te găsește pregătit.
„Și eu am simțit același lucru”, a spus el privind-o intens. „Poate că am petrecut toată viața căutând ceva, iar acum am găsit ceea ce nici măcar nu știam că am nevoie.”
Au păstrat legătura după ce Victor s-a întors la Cluj, iar în fiecare conversație, legătura lor devenea tot mai puternică.
După câteva luni de întâlniri și de discuții despre viitor, Victor și Irina au decis că nu mai este timp de peridut.
Cei doi au decis să se căsătorească.
„A fost o întâlnire întâmplătoare, dar nu există întâmplări. Așa cred eu acum”, spunea Victor în timp ce își ținea viitoarea soție de mână, în fața altarului, într-o biserică veche dar falnică din Maramureș.
„Am așteptat 46 de ani pentru această dragoste, și acum simt că întreaga mea viață a avut sens.”
Cu zâmbetele largi și inimile pline de speranță, au început un nou capitol, în care trecutul și prezentul s-au întâlnit într-o poveste de dragoste pe care niciunul dintre ei nu o va uita vreodată.