De unde vine expresia „a se da în stambă”? La ora actuală, ea înseamnă conform dicționarelor, „a-şi arăta (involuntar) proasta creştere sau cusururile” sau „a se face de râs”. Uneori, este folosită și într-un sens apropiat unei alte exprimări populare, „a-și da în petec”. Dar înțelesul ei inițial era cu totul altul decât cel de acum.
De unde vine expresia „a se da în stambă”? Care era sensul inițial al acesteia?
„A se da în stambă” este o expresie care a traversat secolele și încă mai este folosit în limbajul popular de azi. Dar ne putem întreba ce legătură ar putea exista între „stambă”, care este un material textul, și semnificația din spatele exprimării.
O să aflăm în rândurile de mai jos că există o legătură, dar nu cea la care, poate, ne gândim la prima vedere ori ne chinuim s-o găsim.
De-a lungul timpului, nenumărate ţesăturiau preluat denumirea unor oraşe sau regiuni cu relevanţă economică şi culturală, în care erau fabricate - sau de unde erau aduse în Țările Române, acum câteva secole.
Acest mod de denumire a pânzeturilor a fost atât de uzual încât, uneori, a generat false origini ale unor expresii cu o largă răspândire.
Citește și: Ce reprezintă un „cot de Halep” și la ce îl foloseau românii? De unde provenea denumirea?
De pildă, unii au crezut eronat că termenul de „stambă” ar proveni de la numele turcesc al Țarigradului: Stambul, precum moneda de aur „stambol” sau galben de Stambul.
Numele țesăturii nu provine de la vreun loc geografic unde, chipurile, ea ar fi fost fabricată (în cazul nostru Stambul), ci de la metoda fabricării sale (stampare), conform celor scrise de etnologul și antropologul Andrei Oișteanu, într-un capitol din cartea „Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților”, publicat în România literară.
Stamba este o ţesătură de bumbac cu desene imprimate în culori, care se foloseşte, de obicei, la confecţionarea îmbrăcămintei de vară pentru femei - Foto. Arhiva
„Stamba este o pânză de bumbac relativ ieftină – dar revoluționară în epocă – la care decorațiunile, ornamentele, broderiile, „florile“ („stambă înflorată“), „alesăturile“ nu sunt realizate prin brodarea cu acul și ața colorată, ci prin presarea, prin imprimarea, prin „stamparea“ pe țesătură a unor modele (tipare) decorative, ca în cuvântul italian „stampare” = „a tipări“”, afirmă acesta.
Cuvântul românesc „stambă” provine de la neogrecescul și italienescul „stampa,” cu sensul de presă, teasc (de tipografie), imprimare, tipar, ziar. Chiar un mare ziar italian din zilele noastre se numește „La Stampa”.
Citește și: Ce însemnau „americă” și „anglie” pentru românii secolului 19 din Principate? Ce era „nanchinul”?
Astfel că varianta iniţială a expresiei era „a se da în stampă” (cu „p” în loc de „b”), iar sensul ei era „a se da la gazetă” sau „a se face public”, precizează și scriitorul Radu Paraschivescu, potrivit digi24.ro.
Cea mai veche atestare documentară a acestui sens în spaţiul cultural românesc pare a fi o „predoslovie“ (precuvântare), din 1765, a episcopului Chesarie.
„A te da în stambă“ are şi înţelesul de „a te face cunoscut“ (mai ales) în mod negativ, „a fi dat la ziar („ stampa)“, eventual la „rubrica de scandal“.
Cu acest sens folosește expresia Anton Pann la jumătatea secolului al XIX-lea, referindu-se la „toată istoria“ unei „muieri rele“, mai precizează Oișteanu, în lucrarea menționată.
Citește și: De unde vine expresia „a merge până în pânzele albe”? Ce semnificație avea inițial?
Opusul scandalului de presă îl reprezintă tăcerea totală, non-comunicarea cu ziarele. De aceea, amatorii de emisiuni sportive aud destul de des expresia „a intra în silenzio stampa”, care înseamnă „a refuza dialogul cu ziariştii”.
Indiferent de originea ei, expresia a reușit să se impună în vorbirea uzuală a românilor, fiind încă folosită, chiar și după sute de ani de la apariția în peisajul lmbii române.
