Cele două exemplare de tigru alb au reuşit să scape vineri de la Zinka Zoo din districtul Singkawang după ce o alunecare de teren declanşată de inundaţiile provocate de ploile torenţiale le-a deteriorat incinta, potrivit unui reprezentant al grădinii zoologice, Elka Surya, arată Agerpres.
"Alunecarea de teren a creat o gaură mare în incinta tigrilor, ceea ce le-a permis să scape", a spus Elka, citat de agenţia de ştiri Antara.
Un angajat a încercat să oprească tigrii, însă a fost sfâşiat şi ucis, a precizat Elka.
Unul dintre tigri a fost împuşcat mortal sâmbătă dimineaţă, a relatat CNN Indonezia precizând că o echipă se află în căutarea celeilalte feline.
"Am folosit un tranchilizant, dar nu a funcţionat. L-am împuşcat pentru că ne-a fost teamă că se va îndrepta spre zone rezidenţiale", a declarat postului citat directorul biroului local pentru conservare, Sadtata Noor Adirahmanta.