Cetatea Rupea (sau Cetatea Cohalmului) este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, ridicată pe Dealul Cohalmului, în oraşul Rupea şi aflată la circa 50 de km de oraşul Braşov.
Enigma cetății Rupea, locul unde s-ar fi sinucis Decebal
Datorită poziţiei dominante pe care o ocupă în apropierea drumului european E 60, în dreptul oraşului Rupea, cetatea este o prezenţă remarcabilă, vizibilă de la mare distanţă - o creaţie medievală, un complex arhitectonic major, cu niveluri rezultate în cinci secole de funcţionare.
Cetatea acoperă, în prezent, o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare.
Anul primei sale consemnări documentare este 1324. Atunci când a început să funcţioneze, a fost legată de autorităţile publice rânduite într-o ierarhie specifică Evului Mediu: rege - voievod - castelan - scaun şi autorităţi scăunale.
Citește și: Povestea primului oraș din Europa cu străzile iluminate electric: Aflat în România, avea 731 lămpi
Raporturile dintre ele s-au modificat doar în sensul eliminării intermediarilor, astfel încât, la final, dispunem de un centru al scaunului Rupea şi de autoritatea principatului Transilvaniei, intermediată adesea doar de "Universitatea" saşilor (organizarea autonomă), cu centrul de la Sibiu.
Cetatea s-a remarcat printr-o luptă purtată între rebeli din rândul elitei saşilor, împotriva oamenilor voievodului Transilvaniei (1324). Apoi, se poate specula ideea că părăsirea sa de către reprezentanţii voievodatului a avut loc după invazia turcească din 1421, potrivit Agerpres.
Cert este faptul că cetatea a fost cedată, în acea vreme, în stăpânirea deplină a scaunului Rupea. Informaţiile lacunare se datorează acestei apartenenţe şi faptului că arhivele locului s-au conservat doar de la mijlocul secolului al XVII-lea.
În secolul al XVI-lea, o bună parte din comunitatea locală a saşilor privilegiaţi s-a mutat cu totul între zidurile cetăţii. Atunci cetatea trebuie să fi arătat ca un oraş în miniatură, în care locuiau în permanenţă câteva sute de oameni, mai scrie sursa citată.
A fost, astfel, populată intens, înainte de anul 1621, locuitorii săi dispunând de toate facilităţile: case de locuit (aproape o sută), spaţii pentru administraţia comunităţii şi a scaunului, capelă, casa preotului, loc pentru căruţe, depozite de documente, provizii şi arme, fântână, loc de târg (Cetatea de jos).
Cel mai probabil, apogeul său a fost în secolul al XVII-lea, de când se cunosc cele mai multe inscripţii de construcţie/reparaţie, dar dispărute în cea mai mare parte. Apoi, la sfârşitul secolului al XVII-lea, armata habsburgică a folosit cetatea de mai multe ori ca bază de încartiruire şi pregătire de campanie.
Cetatea în care s-ar fi sinucis Decebal
O legendă populară din zonă și mulți istorici spun că Decebal, regele dacilor, s-ar fi sinucis chiar în aceasta cetate, cunoscută atunci sub numele de Rumidava sau Rupidava.
Decebal a fost ultimul rege al tuturor triburilor dacice unite și a avut doua razboaie cu romanii: 101-102, cand a oprit invazia, și 1015-16, când a fost învins și s-a sinucis.
Se spune că a ascuns tot tezaurul Daciei în munții din zonă, dar comoara nu a fost niciodată găsită.
Citește și: Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre Cetatea Alba Iulia: E cea mai mare din sud-estul Europei
După cucerirea romană, cetatea Rupidava a devenit castrul roman Rupes, un castru important pentru că era la întretăierea a trei rute comerciale.
Numele cetății și al localității Rupea vin de la rupes, care însemna piatră, cetatea fiind construită pe un masiv de bazalt.
Cetatea, restaurată
Comunitatea a început să trateze cetatea ca pe un monument încă de la începutul secolului al IX-lea.
Un fond special de întreţinere a cetăţii a fost creat de către primărie în anul 1838.
Pentru că cetatea a trecut prin lungi perioade de pace, unul dintre turnurile incintei IV, numit Turnul Nou, a devenit turnul Slăninei, pentru că acolo erau păstrate și conservate proviziile de slănină, cârnați și carne afumată ale comunității.
Citește și: Satul din Transilvania, cu peisaje ca din basme, unde localnicii se temeau de uriași. Cum se apărau
Din păcate, rămase fără acoperiș, cele mai multe clădiri și ziduri s-au surpat, iar piatra cetății, deja fasonată, a fost folosită pentru construirea caselor din sat.
Pe vremea comuniștilor, în 1954, s-a încercat o restaurare a cetății, dar de mică întindere și nu foarte riguroasă. După aceea cetatea a fost abandonată complet
În 2010-2012 a avut loc o restaurare amplă și au fost reconstituite toate incintele, ajungându-se la forma actuală, potrivit tigraf.ro.
