Experimentul ce a schimbat știința a avut loc în 1972. Un om de știință francez a petrecut nu mai puțin de 6 luni, adică 180 de zile, la 134 de metri sub pământ, în adâncurile întunecoase ale unei peșteri, izolat total de lumea exterioară. În lipsa luminii naturale și a oricărui dispozitiv de măsurare a scurgerii timpului, s-a petrecut ceva ce i-a șocat pe cercetători.
Experimentul ce a schimbat știința. Povestea bărbatului care a stat 6 luni la 134 de metri sub pământ
În 1972, un om de știință francez s-a închis timp de 180 de zile într-o peșteră neagră ca smoala, la 134 de metri sub pământ. Fără lumină naturală, fără timp, fără contact uman.
El a vrut să descopere secretele minții umane - și ceea ce a descoperit a fost literalmente incredibil, deschizând o nouă ramură a științei: cronobiologia, conform cabinetmagazine.org.
Născut în 1939, Michel Siffre a fost un geolog și cercetător obsedat de înțelegerea biologiei umane în condiții extreme. El credea că cheia descoperirii minții umane se află în relația acesteia cu timpul.
Citește și: Cum arăta cel mai bătrân „român” din istorie? „Ion de la Anina” a trăit acum aproape 40.000 de ani
Pentru a testa acest lucru, el a conceput un experiment radical. Siffre s-a oferit voluntar să trăiască complet izolat într-o peșteră. Fără ceasuri, fără lumina soarelui și fără nici o modalitate de a-și da seama de trecerea timpului.
El a vrut să afle prin acest experiment extrem cum reacționează creierul la izolarea totală și ce se întâmplă când ești rupt de ciclurile naturale ale zilei, ale vieții.
În 1972, Siffre a coborât la 440 de picioare sub pământ, în peștera Midnight Cave din Texas, SUA, doar cu un sac de dormit și unelte de supraviețuire.
Vreme de 6 luni, întunericul a fost luminat doar de o lampă cu lumină artificială, iar tăcerea, asurzitoare. Mai făcuse o asemenea tentativă și în 1962, în abisul de la Punta Marguareis aflat în Alpi, la granița dintre Italia și Franța.
Dar atunci se aventurase doar pentru două luni, pe când în 1972 și-a propus să reziste nu mai puțin de 6 luni în acea izolare totală.
Michel Siffre, în timpul experimentului său extrem din 1972 - Foto: cabinetmagazine.org
La început, Siffre a încercat să mențină o rutină. S-a ghidat după foame și oboseală pentru a decide când să mănânce și să doarmă.
Dar fără lumină naturală sau ceasuri, simțul timpului a început să se deformeze. Orele păreau minute, ziilele se confundau unele cu altele, iar starea mentală a lui Siffre s-a deteriorat rapid.
Citește și: Care e locul din România ce ascunde două comori uriașe? Jacques Yves Cousteau a explorat zona
Avea halucinații cu umbre și voci, a devenit paranoic - convins că în peșteră se află și altcineva - iar gândurile lui au intrat în haos. Practic, izolarea îi distrugea mintea.
În acest timp, echipa sa de la suprafață urmărea totul și îi înregistra activitatea pentru a o compara cu timpul real.
Rezultatele? Siffre era complet deconectat de la realitate. În luna a doua, atunci când treceau 24 de ore pe ceas, el era convins că trecuseră, de fapt, aproape 48.
Experimentul a dus la crearea unei noi ramuri a științei
Ceasul său intern încetinise drastic, dar s-a întâmplat un lucru care i-a șocat pe cercetători. Corpul lui Siffre a creat un nou ritm: 36 de ore treaz, 12 ore adormit
Oamenii au evoluat pentru a urma ritmul circadian de 24 de ore stabilit de lumina soarelui. Dar fără lumina naturală, organismul lui Siffre și-a inventat propriul ceas, independent de soare.
Aceasta a fost dovada că creierul uman are un sistem de timp încorporat. Dar a existat și o descoperire mai întunecată. Pe măsură ce săptămânile se transformau în luni, starea sa mentală se înrăutățea.
Astfel, el uita cuvintele în mijlocul propoziției, se străduia să-și amintească lucruri simple, de bază, iar emoțiile sale oscilau nebunește între bucurie și disperare Izolarea îi „rescria”, de fapt, creierul.
Citește și: O bătrână din Buzău folosea o comoară de jumătate de milion de euro pe post de opritoare la ușă
Siffre a descris mai târziu experiența ca fiind: „O alunecare lentă în nebunie”. Vorbea cu insectele pentru companie și își găsea alinarea în propria voce
După 180 de zile, Siffre a fost scos din peșteră. Dar, pentru el, trecuseră doar 151 de zile, așa că a fost uimit să afle cât de mult a pierdut simțul timpului. Fără indicii externe, creierul pierde controlul asupra scurgerii acestuia.
Michel Siffre, în 1999, la 60 de ani, înainte de ultima sa întâlnire cu abisul întunecat al unei peșteri în care a stat trei luni - Foto: Profimedia Images
Experimentul lui Siffre a dezvăluit că timpul nu este doar ceva extern, ci este ceva ce mintea creează în mod activ, iar Izolarea și privarea senzorială distorsionează această capacitate, provocând dezorientare
Descoperirile sale au transformat înțelegerea noastră asupra percepției timpului. Acestea au condus la descoperiri în cercetarea ritmului circadian, în explorarea spațială (izolarea astronauților) și sănătatea mintală în izolare.
Inclusiv NASA a folosit descoperirile sale în programele sale spațiale, începând chiar cu primul său experiment, cel din 1962.
Dar a existat și un tribut mare de plătit. au fost mari. Siffre nu a ieșit nevătămat din această experiență extremă.El a suferit pierderi permanente de memorie, iar sănătatea sa mentală a avut nevoie de ani de zile pentru a se reface.
De altfel, el a descris peștera ca fiind „o noapte fără sfârșit” care l-a bântuit timp de decenii. Totuși, în ciuda traumei, Siffre și-a continuat cercetările. Ulterior, s-a izolat și în alte peșteri pentru a-și verifica descoperirile.
Citește și: Locul din România care rezistă unui atac nuclear. NASA a cercetat zona: intrarea, betonată
Munca sa a pus bazele științei moderne a somnului și ale psihologiei timpului. Iar întrebările ridicate de el rămân: „Ce este, de fapt, timpul? Este el o construcție a lumii exterioare sau ceva creat de minte?”.
Experimentele lui Siffre au arătat că timpul este ambele. Și că mintea deține puterea supremă de a-l modela. Sau conform cuvintelor lui Siffre însuși: „Mintea este un univers propriu”.
Michel Sifrre s-a mai aventurat încî o dată în abisul întunecat al unei peșteri, timp de trei luni, între noiembrie 1999 și februarie 2000, sărbătorind intrarea în noul mileniu acolo, de unul singur. A decedat anul trecut, 2024, la vârsta de 85 de ani.
