Fizicianul român „furat” de Premiul Nobel. Puțin cunoscut inclusiv de publicul larg din țară, acest uriaș savant a făcut descoperiri care s-au dovedit majore atât în reaizarea bombei nucleare, cât și a calculatoarelor moderne ultrarapide. Destinul i-a fost potrivnic, însă, și nu a primit recunoașternea internațională binemeritată.
Fizicianul român „furat” de Premiul Nobel. Descoperea sa a ajutat la crearea bombei atomice
Pe 19 ianuarie 1890, se năștea în Bârlad viitorul mare fizician Ștefan Procopiu, ca fiu al lui Emanoil Procopiu - mic funcţionar la Tribunal şi la Primărie - şi al Ecaterinei (Catinca), ce provenea dintr-o familie veche de răzeşi.
A urmat cursurile primare, secundare și liceale la Liceul „Roșca Codreanu“ din Bârlad. În timpul liceului, Procopiu citește și studiază foarte mult, îndreptându-și atenția spre problemele fundamentale ale cunoașterii universului, dorind a desluși „sensul realității și al vieții“.
Cu înclinația și pasiunea sa pentru științele naturii se orientează spre Universitatea din Iași pentru a urma cursurile Facultății de Științele Naturii. Dupa câteva luni, se înscrie la Facultatea de Științe Fizico-Chimice.
Citește și: Cine este românul care a inventat dispozitivul care nu trebuia să existe? A inspirat tehnologia NASA
În această perioadă, la Universitate era profesor de fizică renumitul Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), doctor în științe fizice la Paris, care preda un curs de fizică modernă, în spiritul noilor descoperiri ale timpului.
În anul 1912, Procopiu obține licența în fizică, cu mențiunea „foarte bine”. Dar, tot în 1912, aflat în ultimul an de facultate, Stefan Procopiu a descoperit formula magnetonului, cu alte cuvinte momentul magnetic al electronului.
El și-a expus descoperirea în cadrul Consiliului științific, unde s-a ales cu o replică halucinantă din partea a unui profesor: „Cum îți permiți dumneata să ataci niște lucruri atât de mari?”, se scrie în prezentarea făcută profesorului Procopiu pe site-ul Facultății de Fizică din Iași, phys.uaic.ro.
Acest rezultat l-a publicat în 1913, însă, peste hotarele României, această descoperire nu a fost cunoscută, unul din motive fiind situația generată de izbucnirea Primului Război Mondial, dar și de netraducerea lucrării sale într-o limbă de circulație internațională.
Fizicianul danez Niels Bohr a primit Premiul Nobel în 1922, pentru aceeași descoperire făcută și de românul Procopiu, cu 5 ani înaintea sa - Foto: arhiva
Abia cinci ani mai târziu, în 1918, fizicianul danez Niels Bohr a calculat același moment magnetic, utilizându-l în primul model atomic.
Astfel, el a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru fizică, în 1922, pentru elaborarea teoriei cuantice a modelului planetar al atomului.
Citește și: Ce este „apa vie” descoperită de Henri Coandă? Savantul era convins că poate fi creată formula ei
Ulterior, Bohr a făcut parte din colectivul de savanți care a lucrat la crearea primei bombe atomice, în cadrul „Proiectului Manhattan” condus de Robert Oppenheimer.
„Efectul Procopiu”, folosit la realizarea calculatoarelor ultrarapide
Întâietatea românului Procopiu n-a fost afirmată niciodată de Comitetul Nobel, nici măcar ca reparație morală, dar se poate spune că descoperirea sa a făcut posibilă - alături de alte studii - apariția bombei nucleare, în contextul cunoscut al celui de-Al Doilea Război Mondial, la 30 de ani de la prezentarea teoriei sale.
E drept, astăzi, în fizică - mai ales în cea românească - descoperirea este cunoscută sub denumirea de „Magnetonul Bohr-Procopiu”, dar numele omului de știință român n-a căpătat recunoașterea internațională meritată, lipsind de pe lista laureatilor premiilor Nobel.
Revenind la Procopiu, fiind preocupat și de probleme tehnice, el a publicat, tot în 1913, lucrarea „Cercetări experimentale asupra telegrafiei fără sârma“, iar în 1916 inventează un aparat pentru localizarea gloanțelor din corpul răniților, stabilind adâncimea la care se aflau acestea.
Savantul român a activat ca asistent la Catedra de aplicații ale electricității a Universității din București, apoi profesor la Catedra de fizică a Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (1917–1919).
În perioada 1919 - 1924 a urmat studiile doctorale la Sorbona, Aici frecventează cursurile unor savanți iluștri ai vremii, precum Marie Curie, Paul Langevin, Aymé Cotton. Îndrumatorul tezei de doctorat este pentru început prof. Gabriel Lippman, iar apoi prof. Aymé Cotton.
Ștefan Procopiu descoperă și analizează în laboratorul de fizică al Universitatii Sorbona un fenomen optic nou ce consta în depolarizarea longitudinală a luminii de către suspensii și coloizi.
Această descoperire a fost prezentată în ședința Academiei de Științe din Paris la 8 august 1921. Fenomenul este numit în anul 1930, de către prof. Boutaric, „fenomenul Procopiu”.
După finalizarea doctoratului a revenit la catedra de la București, fiind numit, în 1925, profesor titular la Catedra de gravitație, căldură și electricitate a Universității din Iași, unde a activat până la pensionarea survenită în 1962.
În perioada 1937-1941 a fost decan al Facultății de Electrotehnică a Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași și, ulterior, decan al Facultății de Științe a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
Citește și: Cine este românca ce a fost furată de Premiul Nobel? A realizat prima ploaie artificială
În 1930 a mai făcut o descoperire epocală, cu implicații ce se resimt pretutindeni în zilele noastre.
El descoperă efectul circular al discontinuității de demagnetizare ce apare la trecerea curentului electric alternativ printr-un fir feromagnetic, ceea ce, ulterior, a fost numit „efectul Procopiu”.
„Efectul Procopiu” a fost utilizat în 1965 de fizicianul american Kaufman în construcţia unor noi tipuri de memorie, pentru calculatoarele moderne de foarte mare capacitate. Astăzi efectul este folosit în construcţia calculatoarelor moderne ultrarapide.
După venirea la putere a regimului comunist, Procopiu a refuzat categoric de a se înscrie în rândurile partidului comunist. Din aeastă cauză, i-a fost interzis orice contact cu lumea științifică din Occident, fiind presat să studieze doar descoperirile sovietice.
Dincolo de activitatea didactică și științifică, Procopiu a fost bun prieten şi cu marii istorici şi profesori de drept ai Iaşului, istoria fiind una dintre marile lui pasiuni.
Printre cei mai apropiaţi, George Topârceanu, cu care era foarte bun prieten, George Enescu, Păstorel Teodoreanu, care i-a făcut şi o epigramă, în stilul său caracteristic: „De gravitate nu prea ştiu/ Îmi recunosc singur defectul,/ Dar când beau cu Procopiu/ Merg prin Iaşi şi-i simt efectul“.
De asemenea, în cercul său restrâns de apropiați s-au aflat nume prstigioase ale culturii românești, printre care celebru compozitor George Enescu, poetul George Topârceanu, dar și avocatul, poetul și epigramistul Păstorel Teodoreanu, potrivit tribuna.us.
Acesta din urmp i-a făcut și o epigramă, în stilul său caracteristic: „De gravitate nu prea ştiu/ Îmi recunosc singur defectul,/ Dar când beau cu Procopiu/ Merg prin Iaşi şi-i simt efectul“.
Savantul Ștefan Procopiu a încetat din viață în Iași, la 22 august 1972, la vârsta de 82 de ani, lăsând publicate 177 de lucrări științifice.
Dincolo de moștenirea sa grandioasă în domeniul fizicii - cu aplicații în multiple domenii - marele savant Ștefan Procopiu a lăsat și o adevărată profesiune de credință, pe care o regăsim în cuvintele rostite în conferința ținută cu ocazia deschiderii cursurilor la Universitatea din Iași, pe 1 noiembrie 1933.
„Cunoștințele noastre se complică, uneori se simplifică, dar necontenit se pun probleme noi. Nu este loc de șomaj în știință, pentru cei ce vor să muncească.
De altfel, și pe vremuri, Newton, la sfârșitul carierei sale, după ce descoperise marea lege a gravitației universale, spunea că se consideră ca un copil, care plimbându-se pe țărmul Oceanului necunoscutului, a găsit o cochilie mai frumoasă decât a celorlalți, dar că malul infinit al Oceanului rămâne cu un număr imens de cochilii.
Cu aceste cochilii clădim noi civilizația și progresul”, spunea acest imens om de știință, rămas puțin cunoscut de români și „furat” de un Nobel pe care l-ar fi meritat cu prisosință.