Actrița de 34 de ani a făcut senzație pe covorul roșu în cea de-a cincea zi a festivalului.
Îmbrăcată într-o rochie neagră, superbă, semnată Zuhair Murad, Mădălina Ghenea a întors toate privirile pe covorul roșu, cu decolteul său generos și rochia care îi evidenția picioarele lungi. Cu această ocazie, românca și-a schimbat și look-ul, optând pentru breton, care îi punea în evidență trăsăturile.
Mai mult, în cadrul ceremoniei, Mădălina a fost și premiată, după cum a dezvăluit chiar ea în ultima postare de pe contul său de Instagram.
„Seara trecută am fost premiată în timpul Festivalului de Film de la Veneția și am fost atât de emoționată încât mi-am scăpat premiul pe scenă. Prietenii mă numesc domnișoara Bean (n.r aluzie la Mister Bean) deoarece sunt o persoană neîndemânatică, împărtășesc asta cu voi pentru că știu că astfel de lucruri nu apar pe pagina mea. V-ar plăcea să mă vedeți când scap trofeul?”, a scris Mădălina pe Instagram, relatează sport.ro.
Actrița este implicată într-un proiect cinematografic mare, după ce a filmat alături de Al Pacino și Lady Gaga în „The House of Gucci”. Ghenea va juca în rolul Sophiei Loren, iar lansarea filmului este anunțată la finalul acestui an.