Vedeta acestei povești de viață de azi este Hakima Tantrika. Hakima este o profesoară de tantra, coach în intimitate și relații, scriitoare, influencer și educatoare.
Ea este cunoscută pentru abordarea sa holistică asupra vieții și relațiilor, punând accent pe explorarea profundă a conexiunilor interumane și a dezvoltării personale.
Experiența ei poate fi un semnal de alarmă pentru multă lume, bărbați și femei deopotrivă.
Am verificat telefonul logodnicului, viitorul nostru a fost distrus. Consecința unui gest devastator
Într-o dimineață încărcată de anxietate și temeri, am făcut un gest pe care acum îl regret profund: am verificat telefonul logodnicului meu, John, în căutarea unor răspunsuri.
Această acțiune impulsivă, dictată de teama mea de abandon, a declanșat o serie de evenimente care au culminat cu anularea nunții noastre și cu un mesaj de despărțire care mi-a sfărâmat inima.
”Anxietatea ne poate determina adesea să facem lucruri pe care le regretăm mai târziu”, și-a început Hakima povestea.
”În cazul meu, există o experiență care m-a marcat până în ziua de azi. Am cedat impulsurilor mele anxioase și m-am uitat prin telefonul logodnicului meu pentru a vedea cui îi tot trimitea mesaje.
Citește și: Prietena mea a zis că lipsește o oră și mi-a lăsat copiii în grijă. Ora aia s-a transformat în 7 ani
În timp ce împărtășesc această poveste cu voi astăzi, mă tem de judecata voastră. Dar adevărul este că mă tem mai mult de propria mea judecată când mă uit înapoi la ceea ce am făcut.
Știu că aș fi putut rezolva lucrurile altfel și de aici vine judecata de sine.
O prietenă mi-a spus să am milă față de mine însămi și să privesc ce s-a întâmplat ca și cum ar fi sora mea mai mică care mi-ar spune povestea ei. Cu siguranță nu aș judeca-o, nu-i așa?
Atunci de ce să fiu dură cu mine însămi? Pentru că este mai ușor să aruncăm cu pietre în noi înșine.
Acum, să vă spun ce s-a întâmplat în acea zi.
„Îmi voi retrage economiile, John”.
Acestea au fost primele cuvinte pe care i le-am spus logodnicului meu când m-am trezit în acea dimineață.
Eu am fost susținătorul financiar principal al familiei noastre neoficiale încă de la prima noastră întâlnire și aveam nevoie de bani în plus pentru a plăti nunta noastră din Hawaii.
„Neața...”, a mormăit John.
Am vrut să-l informez că mă întorceam acasă pentru a face rost de bani pentru nunta noastră.
„Mă voi întoarce peste o lună, sper că înainte de ziua mea”.
John nu a scos un cuvânt. S-a dat jos din pat și s-a îndepărtat.
Ceva nu era în regulă și teama mea de abandon și-a făcut simțită prezența.
În timpul micului dejun, John a rămas tăcut, petrecând mai mult timp decât de obicei trimițând mesaje.
Așa că am făcut un lucru pe care astăzi îl regret. Ceva care să mă liniștească. Ceva ce nu ar fi trebuit să fac.
L-am așteptat să meargă la baie și i-am verificat telefonul.
Nu am avut nicio problemă în cale, ne știam reciproc parolele.
Îi căutam aplicația de messenger când i-am văzut telefonul luminându-se cu o notificare: Mama.
John îi trimitea mesaje mamei sale. Am avut un moment de ușurare.
Dar mesajul ei nu a fost cel la care mă așteptam.
„Îmi pare rău, fiule, într-adevăr e nebună.”
M-am îngrozit, abia puteam respira. Am derulat în jos pentru a citi firul conversației:
„Nu merge bine cu Hakima. Ea se întoarce în Japonia, așa că voi lua plecarea ei în Japonia ca pe o șansă de a dispărea din viața ei.”
„Ce nu e în regulă, fiule?”
„Nu știe cum să își gestioneze furia și țipă la mine. Nu mă simt în siguranță cu mama ei; mi-e frică.”
„Te rog să ai grijă de tine. Să țipi la cineva este abuz. Hakima este abuzivă.”
„Da, e nebună.”
„Îmi pare rău, fiule, într-adevăr e nebună.”
Am scăpat telefonul, exact în momentul în care John a ieșit din baie.
„Ce faci cu telefonul meu?” Pentru prima dată în relația noastră, l-am auzit ridicându-și vocea.
Citește și: Am mers la bunica logodnicei, am găsit o poză veche cu mine. Mi s-a făcut rău, relația s-a încheiat
„John, ai de gând să te desparți de mine? Ți-am citit mesajele cu mama ta.”
Nu mi-am putut stăpâni lacrimile.
În mod ironic, el a țipat înapoi la mine, furios.
„Ce ai făcut? Vorbești serios?”
„Spune-mi adevărul!”
John a început un lung monolog, negând discuția la care ”asistasem”.
„Nu mă voi despărți de tine, dar am vorbit mult despre bani în ultima vreme și asta mă stresează.
Mă lupt să ajung la sfârșit de lună și nu sunt sigur cum voi putea contribui la nunta noastră, darămite să întemeiem o familie. Este ceva care mă apasă și îmi provoacă multă anxietate.
Și acum, mi-e rușine că trebuie să mă automedichez cu ”iarbă”. Mă simt ca un ratat, un drogat care nu poate nici măcar să se descurce și să-și întrețină viitoarea soție.”
Nu-mi venea să cred ce auzeam.
Am empatizat cu logodnicul meu și l-am sărutat pe obraz. În acea dimineață, am încercat să rețin doar acele cuvinte:
„Nu mă voi despărți de tine”.
Am zburat înapoi în Japonia, cum aveam de gând.
Când mi-am luat rămas bun de la John la aeroport în acea zi, am avut un sentiment îngrozitor că s-ar putea să nu-l mai văd.
În ciuda tuturor problemelor noastre, îl iubeam și doream să-mi petrec restul vieții cu el - aveam speranță.
Sperm că John se va trezi și va lucra din nou, în loc să se bazeze pe mine când venea vorba de bani.
Speram că va lupta pentru a mă păstra în viața lui.
Nu se putea termina atunci și acolo.
Am avut încredere că problemele noastre se vor rezolva în timpul absenței mele.
Adică, am făcut deja imposibilul în relația noastră, la început - am zburat din Japonia în Hawaii pentru a mă întâlni cu un bărbat cu care doar vorbisem pe o aplicație de întâlniri.
Apoi, m-am îndrăgostit de el și ne-am logodit. Câteva luni mai târziu, am decis să călătorim împreună prin lume, având banii mei ca resursă.
Am făcut relația să meargă în ciuda distanței și a dezechilibrului nostru fiscal. Așa că nu se putea termina acum.
Cu toate acestea, în timpul lunii pe care am petrecut-o în Japonia, nu am mai auzit nimic de la John. Nu răspundea la niciunul dintre mesajele sau apelurile mele telefonice.
Până în dimineața zilei mele de naștere.
Am primit un simplu mesaj text:
„Cred că e prea târziu, Hakima. Nu ar trebui să ne căsătorim. Să nu te întorci în Hawaii. Aloha.”
Așa că asta a fost. S-a terminat doar cu un mesaj text, în dimineața zilei mele de naștere.
Mesajul lui John a fost un cadou de ziua mea neașteptat.
Am continuat să plâng.
Curând, plânsul meu constant a enervat-o pe gazda mea, Rumi, care m-a dat și ea afară din casa ei în aceeași zi.
Am găsit o cameră de hotel ieftină și am comandat un burger de pește de la McDonald's.
Citește și: Am aruncat florile de la soțul meu, primite la aniversare. Știu că asta mă face să par un monstru
S-a răcit până când a fost livrat; cea de-a 35-a aniversare a mea a fost cea mai nasoală zi din viața mea.
Din fericire, economiile mele erau acum disponibile pentru a le folosi, așa că am făcut ceva foarte clișeic.
Câteva zile mai târziu, am zburat în Bali, așa cum a făcut Elizabeth Gilbert în ”Mănâncă, roagă-te, iubește”.
Acum... înlocuiți Dragostea cu Somnul - asta am făcut în cea mai mare parte a timpului. Nu am profitat nici măcar de piscina privată care era chiar în fața camerei frumoase și scumpe pe care o rezervasem.
Morala poveștii: Știu că verificarea telefonului cuiva nu este un gest etic, dar... uneori trebuie să faci ceea ce trebuie să faci.
Și, oh, mă bucur că am făcut-o.
Uneori trebuie să ai încredere în instinctul tău și să iei problema în propriile mâini.
