Între altele, se permite organizarea de festivaluri, spectacole, concerte şi evenimente culturale cu peste 2.500 de spectatori, cu condiţia ca aceştia să fie vaccinaţi, să poarte mască de protecţie şi să li se asigure o suprafaţă de un metru pătrat pentru fiecare.
Citește și: A fost înregistrat primul deces provocat de varianta Delta a coronavirusului. O femeie de 72 ani
„Am modificat anexele 2 şi 3 la hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie. Este vorba de noi relaxări", a anunţat Cîţu.
Premierul a prezentat câteva dintre acestea.
Liber la evenimente culturale cu peste 2.500 de persoane, cu condiţia să fie vaccinate
„În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în anumite condiţii... un număr mai mare de participanţi la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale organizate în aer liber - 2.500 de spectatori, bineînţeles peste această cifră toate persoanele trebuie să fie vaccinate. Se permite organizarea festivalurilor, desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concerte, festivaluri publice sau private şi a altor evenimente culturale cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori cu asigurarea unei suprafeţe de un metru pătrat pentru fiecare persoane - iniţial erau 2 metri pătraţi, am redus şi acest număr - precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului", a explicat el, potrivit news.ro.
Citește și: 68 de noi cazuri de infecție cu coronavirus și 7 decese la bolnavi cu COVID în ultimele 24 de ore