Marele actor Tom Hanks, cu două Oscar-uri în dulap, „vedetă” la premiile Zmeura de Aur 2023

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 12.03.2023 - 08:33
Marele actor Tom Hanks, cu două Oscar-uri în dulap, „vedetă” la premiile Zmeura de Aur 2023. - Foto: Profimedia Images
Marele actor Tom Hanks, cu două Oscar-uri în dulap, „vedetă” la premiile Zmeura de Aur 2023. - Foto: Profimedia Images

Marele actor Tom Hanks, cu două Oscar-uri în dulap, a fost„vedetă” la premiile Zmeura de Aur 2023. Și-a adăugat la colecţia de distincţii două premii mult mai puţin invidiate.

SHARE

Tom Hanks, un gigant al cinematografiei, recompensat de două ori la Oscaruri, şi-a adăugat la colecţia de distincţii două premii mult mai puţin invidiate, sâmbătă, la Zmeura de Aur (Razzie Awards), care parodiază ceremoniile hollywoodiene şi "recompensează" cele mai neinspirate filme şi interpretări ale anului.

Organizatorii premiilor Zmeura de Aur, trofeele anti-Oscar, au considerat că Tom Hanks a avut cea mai neinspirată interpretare a anului într-un rol secundar în filmul biografic "Elvis", în care l-a întruchipat pe managerul lui Elvis Presley.

Filmul s-a bucurat de mare succes în rândul criticilor, totalizând opt nominalizări la Oscaruri - inclusiv la categoria dedicată celui mai bun actor, pentru Austin Butler, care l-a interpretat pe "Regele rock'n'roll".

Citește și: VIDEO În 1980, Dacia putea da lovitura cu Dacia Mini semi-decapotabilă. „Mânca” 3 litri la 100 km

Interpretarea lui Tom Hanks nu a avut parte, din păcate, de aceeaşi primire. Criticile nu au fost îngăduitoare cu vedeta, al cărei aspect fizic a fost modificat cu proteză - considerată prea vizibilă - pentru a-l întruchipa pe colonelul Tom Parker.

Organizatorii au acordat, de asemenea, premiul "cel mai neinspirat cuplu de pe ecran'' lui Tom Hanks şi "feţei lui încărcate cu latex (şi accentului său ridicol)".

Tom Hanks a evitat o victorie la teribila categorie ''cel mai prost actor''

Actorul a reuşit, cel puţin, să evite o victorie la teribila categorie ''cel mai prost actor'', la care fusese de asemenea nominalizat. Interpretarea sa din remake-ul Disney "Pinocchio", în care a jucat rolul lui Gepetto, a fost considerată mai puţin neinspirată în comparaţie cu cea din "Morbius" a lui Jared Leto, un obişnuit al premiilor Zmeura de Aur.

"Blonde", pelicula biografică despre Marilyn Monroe, a fost numită ''cel mai prost film" al anului.

Golden Raspberry Awards, numele oficial al premiilor Zmeura de Aur, denumite şi Razzies, au fost inventate într-un bar din Los Angeles în anul 1981 de foşti studenţi în arte cinematografice şi de profesionişti din industria de la Hollywood.

Citește și: FOTO După Apple, Sony și Huawei, și Xiaomi se apucă de făcut mașini. Cum arată mașina electrică MS11

În mod tradiţional, aceste premii sunt decernate cu o zi înainte de ceremonia Oscarurilor.

Organizatorii, care satirizează de obicei celebrele distincţii hollywoodiene, au dat de această dată dovadă de auto-parodiere atribuindu-şi un premiu pentru nominalizarea unei actriţe trecută recent de copilărie. Ei au anulat luna trecută nominalizarea lui Ryan Kiera Armstrong pentru rolul , din "Firestarter", pe care l-a interpretat la vârsta de 12 ani.

Reprezentanţii premiilor Zmeura de Aur nu sunt la primul pas greşit. Anul trecut, ei au creat o categorie dedicată exclusiv interpretărilor considerate dezamăgitoare ale lui Bruce Willis. Organizatorii au retras premiul după ce familia actorului a anunţat că acesta suferă de o tulburare cognitivă, fiind diagnosticat ulterior ca o formă de demenţă incurabilă. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te