Mariana Buruiană este cunoscută într-o triplă ipostază: actriță, traducătoare și scriitoare română.
A urmat studiile teatrale la I.A.T.C. București - secția actorie. Joacă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, apoi se transferă prin concurs la Teatrul Lucia Sturza Bulandra din București, în anul 1981.
Citește și: Actrița, interzisă în filme de Elena Ceaușescu și în teatru de Iliescu. „Purta rochii prea scurte”
Joacă o serie de roluri importante, mari și mici, colaborează la emisiuni radio-TV, apare în filme de lung metraj și seriale de televiziune, face turnee în țară și în străinătate, obține premii. În 1995 demisionează de la Teatrul Bulandra pentru a putea colabora la piesa Danaidele de Eschil (regia Silviu Purcărete), pusă în scenă la Teatrul din Craiova.
O plecare niciodată elucidată
La câțiva ani după 1990, s-a retras din lumina reflectoarelor. Unii spun că a plecat din teatru pentru că și-a dedicat viața credinței creștine, fiind și autoarea unei cărți, „Taina mărturisirii”. Alții cred că a fost „persecutată” de un director de teatru care nu a fost de acord cu participarea ei la protestele din Piața Universității din 1990. Mai există și posibilitatea ca actrița să își fi dorit liniștea după o încercare teribilă pe care a avut-o în viața personală.
Citește și: Papadopol a divorțat după 12 ani pentru o colegă: „Nu sunt fericit”. De ce l-a iertat fosta soție
O vreme s-a crezut că decizia ei radicală ar fi venit și pe fondul unor mari controverse cu directorul teatrului la care lucra, Virgil Ogășanu, care i-ar fi reproșat implicarea în unele activități politice, precum cele din Piața Universității.
Citește și: Blestemul Sophiei Loren de România. Moare de aceeași boală ca soțul ei pe care l-a pierdut la 29 ani
Actrița a acordat un amplu interviu pentru glsa.ro unde vorbește despre copilărie dar și despre plecarea ei din teatru care a schimbat multe perspective:
Despre copilărie
Mi-a plăcut să citesc, să scriu. Scriam cel mai frumos din clasă, în clasa a IV-a, aşa a spus învăţătoarea. Mi-a plăcut caligrafia. Ma cufundam în tăcere de multe ori, şi îmi erau prieteni malul Muresului, cerul întins, şi străzile, străzile Aradului. Mihai Eminescu, Lucian Blaga (Postăvarului), Căpitan Ignat. Ţin minte cum se simţea asfaltul sub talpile goale… Fiindcă ne jucam până seara, când asfinţea soarele, şi, cum asfaltul era foarte încins, era plăcut să simţi cum se răceşte sub tălpi… Răcoarea serii odihnea ziua… briza vântului îmi alina faţa, pletele şi trupul. Iar picioarele simţeau asfaltul răcindu-se. Totul vibra, pulsa de viaţă. O viaţă pe care cei din jurul meu – şi poate şi eu, fără să ştiu de unde – şi-o doreau autentică, frumoasă...
Acum câţiva ani, am intrat în curtea Tipografiei să revăd locurile. M-a întâmpinat în ea chipul lui Iisus. Nu mai fusesem acolo de zeci de ani. Închisesem ochii când am păşit sub boltă, traversând strada dinspre şcoală, şi când i-am deschis am am văzut în faţa mea Chipul lui Iisus… era zugrăvit pe o fereastră, pe o casă construită acolo, poate un paraclis… ca o Întâmpinare din Vechime era Chipul Lui în acea curte în care încă mai auzeam sunetele vocilor noastre strigându-se. Mama apărea la geamuri, tata ieşea şi mă urmărea din uşile diferitelor ateliere pe care le schimba pe rând. lisus a fost Singurul Martor la acea întrevedere cu trecutul. A fost ca un susţinător şi Prieten care mă aştepta acolo. A fost, pentru mine, un mare ajutor… un miracol.
Despre colegi
Pintea era actor deja format în anul doi. Mă întrebam de ce mai e la şcoală. Era fascinant, strălucitor şi absolut, eu eram foarte timidă, şi mă consideram mereu nepotrivită cu locul să fiu „actriţă“, mi se parea de neatins… ceva ce nu voi putea face niciodată. Iureş avea o blândeţe – o are şi acum – care mă impulsiona mereu înspre mai bine, mi-a dat multă încredere, prin simpla prezenţă. A fost un partener foarte bun, din şcoală începând. Generozitatea lui personală a adus un plus de nobleţe variatelor personaje, de orice gen ar fi fost. Acei ani de formare pentru un profesionist sunt irepetabili şi unici, la fel ca şi copilăria.
Extrem de importanţi părinţii, extrem de importanţi profesorii. Faptul ca l-am avut profesor pe dl. Moraru a fost un noroc dictat de destin. Primii doi ani dl. Moraru ne-a învăţat cu ce îşi imagina că ar trebui să dăruiască unor copii aflaţi la început, şi s-a întrecut pe sine. Eu am primit foarte mult în acei ani. Am învăţat cum să îmi conduc sensibilitatea lăuntrică, cum să stau pe scenă, cum să simt jocul, ritmul, atmosfera.
Despre Hamlet
Când am jucat Hamlet-ul lui A.Tocilescu la Londra, în 90, am avut surpriza să văd în jurul meu copii de liceu care studiaseră la clasă piesa Hamlet şi acum o vedeau în interpretarea noastră. Şi cum noi nu aduceam o înţelegere tocmai obişnuită a piesei, ei discutau despre viziunea noastră. Le plăcea noutatea adusă de noi. O comparau cu ce învăţaseră la şcoală. Desluşeau noi sensuri.
Despre plecare
Cumva mă tot întreb ce întrebi, probabil dacă mai vreau să joc. Nu am plecat niciodată din acest fel de a fi, ci am plecat din condiţiile oferite, şi din limitări. Îmi place mai mult să scriu, să mă rog, şi să meditez, dacă asta mă întrebi, să purific lumea de visul lăuntric. Am bucuria dezlegării a generaţii întregi care au purtat suferinţe… şi pot reda prin scris parte din aceste experienţe. Bucuriile scrisului au fost mult mai mari decât ale scenei. Şi da, transformările în trup nu sunt uşoare, ori lumea este încă agitată, aflată într-o profundă stare de alegere. Mă hrănesc diferit de majoritatea oamenilor. Sunt vegetariană, mă îndrept spre a fi vegana şi nu fumez, nu consum alcool.
Nu vreau să împiedic pe nimeni să se exprime cum doreşte, deci nu fac o reclamă din asta. Dar mi-ar părea bine ca oamenii să aleagă cumpătarea, am ajuta mult la curăţarea generală ducând o viaţă pură. Că pământul îşi schimbă frecvenţa asta este deja ceva ştiut la toate nivelele. Şi clima se schimbă. Şi de noi depinde să înfrumuseţăm totul şi să dăm viaţă. Dacă textele artei sunt pline de cruzime şi violenţă nu îmi găsesc locul. Am multe cântece făcute în anii trecuţi, mi-ar plăcea să le scot într-o carte de cântece.
A refuzat să mai predea
Când am plecat în Apuseni, mă vedeam rostind Cuvintele Credinţei de pe o stâncă înaltă aflată în zona Ampoiţa. Nu se poate urca pe ea. Astfel că, în gând, am vizitat-o deseori, şi am rostit de pe ea anumite texte, numai în gând. Mi-a plăcut să mă întâlnesc cu studenţii şi să le dau câteva exerciţii bazate pe poezii, câteva îndrumări. Mi-am dat mereu seama că nu pot învăţa pe alţii, deşi îmi doresc să predau ce cred, sau – mi se pare că – deţin, văd, din experienţă, că nu e nimic care să se poată învăţa, preda sau predica.
Fosta actriță este divorțată și a avut un fiu, Adrian Buruiană (care a dispărut prematur la vârsta de numai 49 de ani).
