Una dintre cele mai intersante şi pline de mister legende din Transilvania este şi cea a Cetăţii bântuite de la Ardud.
Misterul Fantomei care bântuie cetatea Ardud: Sedusă de un ofițer austriac, blestemată de tată
Fata principelui Francisc Rakoczi ar fi fost blestemată de către tatăl său fiindcă a divulgat secretul cetăţii unui ofiţer austriac iar sufletul ei încă bântuie prin cotloanele cetăţii.
Una dintre cele mai vechi cetăţi din judetul Satu Mare îşi datorează popularitatea turistică unei legende care o are în prim plan pe fata principelui Francisc Rakoczi.
În jurul cetăţii Ardud s-au tesut multe legende legate de figura istorică a lui Francisc Rakoczi al II-lea, printre care şi tunelul sau pivniţa întunecata, cum i se spune în legenda care facea legătura între Cetatea Ardud şi Castelul din Carei.
Citește și: Peștera din Apuseni, veche 10 milioane ani. Acolo ar fi încolțit prima sămânță de grâu din România
Pentru că nu-şi puteau explica modul în care curuţii reuseau să-i învingă pe austrieci, aceştia au recurs la un şiretlic: după multe consultări au trimis familiei Francisc Rakoczi al II-lea un ofiţer chipeş care să o seducă pe fata principelui.
La scurt timp prinţesa Vilma s-a îndrăgostit de ofiter şi i-a divulgat taina tunelului. Cuprinsă de remuscări fata i-a povestit a doua zi tatalui ei ce s-a întâmplat,dar era prea târziu fiindcă soldaţii austrieci au venit să-l aresteze pe tatăl fetei.
Ca printr-o minune principele a reuşit să intre în tunel nu inainte de a-şi blestema fiica. Fata princepelui trăieşte şi astăzi în tunel.
Legenda spune că tânărul care vrea să o dezlege de blestem trebuie să sarute de trei ori toate cele trei chipuri ale fantomei ce apare în prima fază în chip de şarpe apoi în chip de broască şi în final în chip de mireasa plângând.
În continuarea legendei se spune că tânărul după ce a trecut examenul cu cele trei fantome trebuie s-o urmeze în pivniţă. După care prințesa îi arată tot tezaurul compus din arme, aur, argint şi nestemate.
În tot acest timp de la începutul ritualului şi până la sfârşit tânărul nu are voie să priveasca înapoi pentru că se preface în stâncă de piatră. Legenda mai spune că până nu va fi dezlegată de vreun tânăr fata principelui nu are voie să se pieptene şi să se spele decât o dată de an (în noaptea de Înviere –Paşti), potrivit adevărul.ro.
Vilma poate să se mărite până când nu-şi va coase rochia de mireasă (cămaşa) dar într-un an nu poate coase mai mult de şapte împunsături. Şi astăzi sunt localnici care spun că în nopţile senine cu lună plină se aud din tunelul Cetăţii murmure care seamană cu un fel de tânguire.
Citește și: FOTO Satul cu 6.000 de locuitori care stau pe aceeași stradă, lungă de 9 km: E comparat cu Toscana
Din legenda care circulă azi în zona Codrului se spune că fata principelui i-a divulgat ofiţerului secretul pivniţei cum că tatăl ei şi-a inversat potcoavele calului cu care circula prin tunel pentru a nu fi prins de duşmani.
Prinţesa Şerpoaică a Ardudului medieval a prins viaţă şi într-o carte scrisă de o tânără scriitoare din Satu Mare, Karina M. Vlad, stabilită în Portugalia. În cartea intitulată sugestiv “Şerpoiaca” scriitoarea ne aşează în faţa ochilor legenda unei cetăţi transilvănene, o legendă care alunecă uneori în basm, alteori în populara literatură fantasy.
O legendă despre Ardud, despre regiune şi oameni, despre credinţe şi valori. O legendă despre dragoste şi război, despre supranatural şi lumesc, despre conflict şi izbăvire.
Cetatea, renovată printr-un proiect unic în România
În anul 2012, în urma finanțării obținute prin programul REGIO, s-a renovat și reabilitat o parte a cetății, iar în ultimii ani s-au făcut eforturi susținute pentru a regenera trei zone de importanță turistică: zona Cetății, Parcul Cetății cu lacul aferent și parcul cu tematica Tabăra Micilor Cavaleri, potrivit anedi.ro.