Fiecare zi este specială şi merită celebrată. În calendarele creștine se sărbătoresc unii sfinți, însă sunt și alte motive pentru distracție.
Pe 26 februarie avem dublă sărbătoare: Ziua fisticului și Ziua povestitului de basme.
Motiv de bucurie pe 26 februarie. Sărbătorim Ziua fisticului
Cunoscută și ca Ziua Națională a Fisticului sau Ziua Mondială a Fisticului, această sărbătoare neoficială încurajează oamenii să adauge fistic în dieta lor zilnică și să profite de beneficiile lor pentru sănătate.
Unii istorici susţin că faimoasele grădini suspendate din Babilon conţineau, probabil, arbuşti de fistic, undeva în jurul anului 700 î.Hr. De fapt, fisticul este unul dintre cele doar două fructe cu coajă lemnoasă menţionate în Vechiul Testament şi se pare că era atât de special încât regina din Saba a restricţionat consumul de fistic la curtea regală şi a interzis oamenilor de rând să îl cultive.
Citește și: Care sunt principalele legume pe care trebuie să le consumăm în perioada postului. Recomandări
Istoricii alimentației cred că fisticul a ajuns în Grecia împreună cu armata lui Alexandru cel Mare. Comercianții au introdus nuca în restul continentului european, unde a fost folosită inițial ca un plus scump pentru alimente și produse de panificație.
Vopsit în roșu pentru a ascunde defectele
În Statele Unite ,fisticul a fost adus de imigranții din Orientul Mijlociu la sfârșitul secolului al XIX-lea. Chiar dacă țara produce acum majoritatea culturilor de fistic din lume, împreună cu Iranul , Turcia și Siria , nuca nu a fost cultivată comercial acolo până la mijlocul secolului al XX-lea.
În primele zile ale producției lor comerciale, cojile de fistic erau vopsite în roșu sau verde de către cultivatori. Aceasta a fost pentru a ascunde urmele și loviturile făcute pe coajă în timpul recoltării. Astăzi nu se mai păstrează acest procedeu.
Plin de nutrienți
Fisticul este o sursă bogată de proteine, fibre și vitamina B. Cercetările indică faptul că adăugarea nucilor în dieta zilnică poate reduce riscul de boli de inimă.
Nuca este folosită în multe bucătării din întreaga lume. În Orientul Mijlociu, este unul dintre ingredientele principale în multe tipuri de dulciuri, inclusiv baklava și halva. În Italia , este folosit pentru a face gelato cu spumoni și fistic - versiunile italiene ale înghețatei.
Ziua Povestitului de Basme
Povestirea basmelor are o istorie veche de când lumea şi, deşi termenul de "basm" a fost inventat în 1697 de Madame d'Aulnoy ("conte de fees" în limba franceză), este probabil ca unele basme să îşi aibă originea în Epoca Bronzului, cu peste 6.000 de ani în urmă. Marcată pe 26 februarie, Ziua Povestitului de Basme (#TellAFairyTaleDay) are menirea de a ne introduce într-o lume a poveştilor şi a miturilor, vechi şi noi, pentru a ne explora colţurile întunecate ale subconştientului şi a vedea ce găsim.
Citește și: Peste 11 milioane de români nu au pus mâna pe o carte timp de un an. Nu mai sunt interesați de citit
O mare parte a istoriei, basmele au fost transmise prin intermediul tradiţiei orale, fiecare generaţie povestind şi adaptând basmele pentru următoarea. Rădăcinile străvechi ale basmelor pot fi urmărite în întreaga lume, de la "Vikram-Betaal" în India şi "Fabulele lui Esop" în Grecia Antică până la "O mie şi una de nopţi" în Orientul Mijlociu. Î
n perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XVII-lea şi secolul al XIX-lea au apărut şi culegătorii de basme, cei mai cunoscuţi fiind Charles Perrault şi fraţii Grimm.
Dacă fraţii Grimm au urmărit să păstreze basmele în forma lor pură, redându-le aşa cum erau ele povestite de ţăranii care nu ştiau să scrie sau să citească, Perrault şi alţii au adaptat basmele, dându-le un iz artistic, iar unii scriitori, precum Hans Christian Andersen, au creat chiar poveşti noi.
Pe măsură ce istoria basmelor se conturează până în zilele noastre, este clar că acestea sunt la fel de populare ca întotdeauna şi nu trebuie să ne gândim mai departe de succesul filmelor Disney pentru a vedea cum acestea continuă să ne captiveze inimile şi imaginaţia. De fapt, faimosul castel Disney este inspirat de Castelul Neuschwanstein din Germania, construit de nimeni altul decât de regele basmelor (Marchenkonig), Ludovic al II-lea al Bavariei.
Şi chiar dacă azi asociem de obicei basmele cu literatura pentru copii, aţi putea fi surprinşi să aflaţi că multe dintre poveştile îndrăgite de astăzi au origini mai degrabă întunecate şi tulburătoare.
Imaginaţi-vă o lume în care niciun vânător nu vine să o salveze pe Scufiţa Roşie din burta lupului sau în care una dintre surorile vitrege urâte îşi taie propriile degete pentru ca piciorul ei să încapă în papuc! Începând cu secolul al XVIII-lea, numeroase basme au fost "îndulcite" şi adaptate pentru a fi mai potrivite pentru copii.
Dacă vrei să fie inteligenţi copiii tăi, citeşte-le basme
Se afirmă adesea că Albert Einstein a spus odată: "Dacă vrei să fie inteligenţi copiii tăi, citeşte-le basme. Dacă vrei să fie mai inteligenţi, citeşte-le mai multe basme".
Nu ne-am fi aşteptat la o astfel de laudă la adresa basmelor din partea unui fizician de renume mondial, însă Einstein a recunoscut prin aceste cuvinte importanţa imaginaţiei. Basmele sunt incredibil de valoroase atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, atunci când vine vorba de a învăţa despre lumea în care trăim şi de a ne dezvolta creativitatea.
Citește și: Problemă de matematică. Câte pagini mai are de citit Ionel? Poți să spui răspunsul corect?
Basmele au fost considerate, de asemenea, un teren fertil de către psihanalişti. Cu meandrele lor, cu temele lor vechi şi personajele lor familiare, poveştile noastre preferate pot dezvălui nu doar mecanismele subconştientului nostru, ci şi elementele fundamentale ale psihicului nostru colectiv.
